SARGETIA
FONDATOR: OCTAVIAN FLOCA
I, 1937, 214 p.
II, 1941, 164 p.
III, 1956, 231 p.
IV, 1967, 272 p.
V, 1968, 662 p.
VI, 1969, 319 p.
VII, 1970, 313 p.
VIII, 1971, 275 p.
IX, 1972, 283 p.
X, 1973, 447 p.
XI-XII, 1974-1975, 504 p.
XIII, 1977, 620 p.
XIV, 1979, 739 p.
XV, 1981, 540 p.
XVI-XVII, 1982-1983, 749 p.
XVIII-XIX, 1984-1985, 464 p.
XX, 1986-1987, 740 p.
XXI-XXIV, 1988-1991, 942 p.
XXV, 1992-1994, 982 p.
XXVI/1, 1995-1996, 688 p.
XXVI/2, 1995-1996, 800 p.
XXVII/1, 1997-1998, 896 p.
XXVII/2, 1997-1998, 758 p.
XXVIII-XXIX/1, 1999-2000, 577 p.
XXVIII-XXIX/2, 1999-2000, 600 p.
XXX, 2001-2002, 949 p.
XXXI, 2003, 469 p.
XXXII, 2004, 880 p.
XXXIII, 2005, 390 p.
XXXIV, 2006, 956 p.
XXXV-XXXVI, 2007-2008, 923 p.
SERIE NOUĂ
I (XXXVII), 2010, 606 p.
II (XXXVIII), 2011, 564 p.
III (XXXIX), 2012, 576 p.
IV (XL), 2013, 620 p.
V (XLI), 2014, 560 p.
VI (XLII), 2015, 386 p.
VII (XLIII), 2016, 394 p.
SUMAR
SOMMAIRE
Iosif Vasile Ferencz
INHALT
CONTENTS
Téglás Gábor (23 martie 1848-4 februarie 1916) ……
Téglás Gábor (23 March 1848-4 February 1916)
7
ARHEOLOGIE
STUDII ŞI ARTICOLE
Cătălin Cristescu,
Ioan Alexandru Bărbat
Valentina Cetean,
Iosif Vasile Ferencz
Noi descoperiri privind sfârşitul primei epoci a
fierului în Transilvania. Contextele funerare de la
Bacea (jud. Hunedoara) …………………………….
New Discoveries Regarding the End of the Early
Iron Age in Transylvania. The Funerary Contexts
from Bacea (Hunedoara County)
Studiu mineralogic preliminar privind tipurile de
roci de pe şantierul arheologic Ardeu – Cetăţuie,
jud. Hunedoara………………………………………
Preliminary Mineralogical Study on the Types of
Rocks from Ardeu – Cetăţuie Archaeological Site,
Hunedoara County
Marius Gheorghe Barbu
Opus incertum sau opus mixtum la Ulpia Traiana
Sarmizegetusa? ……………………………………..
Opus incertum or opus mixtum at Ulpia Traiana
Sarmizegetusa?
11
45
67
Ana-Cristina Hamat
Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei romane
Signet Rings Discovered on the Territory of Roman
Dacia
85
Beatrice Ciută
Consideraţii privind grădinile romane în anticul
Apulum …………………………………………….. 109
Remarks about Roman Gardens from Ancient
Apulum
RAPOARTE ŞI NOTE ARHEOLOGICE
Dinu Ioan Bereteu
Contribuţii la repertoriul arheologic al judeţului
Cluj (II) ……………………………………………. 129
Contributions to the Archaeological Repertory of
Cluj County (II)
4
Octavian-Cristian Rogozea, Contribuţii la repertoriul aşezărilor atribuite epocii
Petru Rogozea
bronzului din vestul României (I) ………………….. 139
Contributions to the Repertory of Bronze Age
Settlements from Western Romania (I)
Dinu Ioan Bereteu
Fortificaţia din a doua epocă a fierului de la Sebiş
(jud. Bistriţa-Năsăud) …..………………………….. 201
The Late Iron Age Fortification from Sebiş (BistriţaNăsăud County)
Claudiu Munteanu
A Roman Age Votive Offering in the Archaeological
Feature C 018 from Cristian I, Sibiu County ……… 231
O depunere votivă de epocă romană în complexul
arheologic C 018 de la Cristian I, judeţul Sibiu
Oana Tutilă,
Ioan Alexandru Bărbat
Fibule romane de pe valea Târnavei Mici ………….
Roman Brooches from Târnava Mică Valley
239
Timea Varga,
Dinu Ioan Bereteu
A Roman Settlement at Cojocna (Cluj County) ……
O aşezare romană la Cojocna (jud. Cluj)
247
ISTORIE
STUDII ŞI ARTICOLE
Tudor-Radu Tiron
Din nou despre corbul cu inel în cioc. Reprezentări
ale stemelor Hunedoreştilor într-un manuscris din
colecţia Bibliotecii de Stat Bavareze ………………. 255
De nouveau sur le corbeau tenant une bague dans
son bec. Les illustrations des armes de la famille de
Hunedoara dans un manuscrit faisant partie de la
collection de la Bibliothèque d’État de Bavière
Cornel Tatai-Baltă
Receptarea xilogravurii lui Albrecht Dürer, Regele
David, 1499, în tipografii de la Iaşi şi Bucureşti din
secolele XVII-XVIII ………………………………. 275
The Echo of Albrecht Dürer’s Woodcut, King
David, 1499, in Printing Houses from Iaşi and
Bucharest during the 17th-18th Centuries
Mircea-Gheorghe Abrudan
Georg Paul Binder (1784-1867): viaţa, activitatea şi
opera unui superintendent uitat al Bisericii
Evanghelice C.A. din Transilvania ………………… 281
Georg Paul Binder (1784-1867): The Life, the
Activity and the Work of a Forgotten Superintendent
of the C.A. Evangelic Church from Transylvania
5
Maxim (Iulius-Marius)
Morariu
Despărţământul Astra Bistriţa de la înfiinţare şi până
la Marea Unire ……………………………………... 303
Bistriţa Department of Astra from the Foundation
and until the Great Union
Marin Pop
Evoluţia organizaţiilor Partidului Naţional Român
din Ardeal şi Banat în perioada 1923-1925. Alegeri
parlamentare parţiale ………………………………. 313
The Evolution of the Romanian National Party
Organizations in Transylvania and Banat from 19231925. Partial Elections
Minodora Damian
Noi informaţii asupra învăţământului din Valea
Dunării în perioada interbelică (cazul aşezărilor
Berzasca şi Belobreşca) ……………………………. 333
Des nouvelles informations concernant l'enseignement
de la Vallée du Danube de la période d'entre les
deux guerres (la situation des localités Berzasca et
Belobreşca)
Eugen Mioc
Germanii din Banat în primele două decenii de
regim comunist (1945-1965) ……………………… 347
Les allemands de Banat dans le deux premières
décennies du régime communiste (1945-1965)
Camelia Gabor
Lucrări semnate Irimie Nicolae în Colecţia de Artă
a muzeului devean …………………………………. 359
Irimie Nicolae Works in the Museum of Dacian and
Roman Civilization's Art Collection
RECENZII ŞI NOTE DE LECTURĂ
Alin Henţ
Valeriu Sîrbu, Cătălin Borangic, Pumnalul sica în
nordul Dunării (~200 a. Chr. – 106 p. Chr.):
Semiotica marţială a puterii [Le poignard sica au
nord de Danube (~200 av. J.-C. – 106 ap. J.-C.):
Sémiotique martiale du pouvoir], Brăila, Ed. Istros a
Muzeului Brăilei „Carol I”, 2016, 247 p., (ISBN
978-606-654-188-6) ……………………………….. 371
Cătălin Cristescu
Mariana-Cristina Popescu, Hellenistic and Roman
Pottery in pre-Roman Dacia, Bibliotheca Musei
Napocensis, XL, Bucureşti, Ed. A.R.A. –
„Arhitectură. Restaurare. Arheologie”, 2013, 280 p.,
(ISBN 978-973-88645-7-9) ………………………... 377
6
Daniel I. Iancu
Petre Ugliş Delapecica, Jurnal de război din anii
1914-1919 [War Diary from the Years 1914-1919],
editori Ioana Rustoiu, Marius Cristea, Tudor Roşu,
Smaranda Cutean, Seria Memoriale, I, Alba Iulia,
Ed. Altip, 2015, 245 p., (ISBN 978-973-117-561-4) 383
IN MEMORIAM
Adriana Pescaru
In memoriam Olimpia-Florica Palamariu (1950-2016)
387
Lista abrevierilor …………………………………………………………………..
391
INELE SIGILARE DESCOPERITE PE TERITORIUL
DACIEI ROMANE
ANA-CRISTINA HAMAT
Muzeul Banatului Montan, Reşiţa
anahamat@yahoo.com
Cuvinte cheie: Imperiul Roman, Dacia, bijuterii, inele, geme, sec. II-III p.Chr.
Keywords: Roman Empire, Dacia, jewellery, rings, gems, 2nd-3rd century AD
Printre cele mai interesante obiecte de podoabă de epocă romană se află şi
bijuteriile cu inscripţie, iar între acestea se remarcă inelele sigilare. Inscripţia în cazul
unor astfel de piese se găsea pe gemă sau direct pe corpul inelului sigilar. Alături de
inscripţie mai întâlnim şi o reprezentare care o completează pe aceasta din urmă,
aleasă de către proprietar în funcţie de anumite considerente care ţin de sfera
personală.
Importanţa deosebită a bijuteriilor este oferită de legătura pe care ele o au cu
purtătorul şi prin urmare acestea pot oferi numeroase informaţii de natură personală
despre cel din urmă. Inelele sigilare cu inscripţie conţin sub formă abreviată sau scris
în întregime numele proprietarului, la care se poate adăuga o frază importantă pentru
cel care foloseşte bijuteria sau o formulă consacrată.
Majoritatea pieselor incluse în catalogul de la finalul lucrării, 16 inele, au fost
lucrate din materiale preţioase cum ar fi aurul şi argintul, iar dintre acestea doar două
sunt cu gemă. Toate numele prezente pe inele analizate sunt masculine, ele fiind
descoperite atât în mediul militar, cât şi în cel civil, în contexte funerare sau legate de
viaţa de zi cu zi. Pentru foarte multe dintre astfel de piese lipsesc însă informaţiile
referitoare la condiţiile descoperirii.
Gama bijuteriilor de epocă romană care conţin gravate litere nu este foarte
extinsă în ceea ce priveşte descoperirile din Dacia. Inscripţiile pot fi găsite pe geme,
inele şi brăţări, unele grupe de bijuterii fiind preferate atunci când vine vorba de
incizare, fapt care ar putea fi explicat din punctul de vedere al funcţionalităţii acestora1.
Conferirea unei anumite utilizări în general, precum şi atribuirea rolului de sigiliu în
particular2, nu se poate baza doar pe existenţa şi studiul inscripţiei. Ştim, spre exemplu,
că Augustus avea un inel gravat cu imaginea unui sfinx, pe care îl folosea pentru a
autentifica documentele3. Prin urmare, în egală măsură şi studiul reprezentării, dacă
aceasta există, este important. De asemenea, prezenţa unei inscripţii nu implică neapărat
o bijuterie sigilară, ştiut fiind faptul că începând cu secolul I, bijuteriile şi în special
gemele comportă alt tip de semnificaţii, uneori sesizându-se chiar o dublă întrebuinţare
a lor.
Prin urmare, preferate pentru inscripţionare sunt inelele şi gemele, fapt care se datorează în principal,
credem noi, funcţiei de sigiliu, cadou, de consfinţire a unei relaţii, sau de ofrandă, pe care o pot avea
acestea.
2
Marshman 2015, p. 35.
3
Suetonius, Augustus, 50, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/suetonius/
suet.aug.html#50 (Accesat: 20.09.2016)
1
Sargetia. Acta Musei Devensis (S.N.), VII, 2016, p. 85-108.
86
Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane
Inscripţia poate fi localizată pe gemă sau direct pe corpul inelului, fiind obţinută
prin gravare sau punctare. În primul caz ea poate indica numele proprietarului4 sau al
meşterului5, alături de o formulă sau de alte cuvinte considerate esenţiale pentru
recunoaşterea posesorului, aflându-se în imediata apropiere a reprezentării sau singură
în câmpul decorului. În al doilea caz, pe corpul inelului este menţionat numele
deţinătorului alături de o formulă specială cum este VIVAS sau de alte litere care
reprezintă şi ele prescurtări ale unor cuvinte importante pentru proprietar.
Reprezentarea asociată uneori cu inscripţia pe o gemă completează sigiliul şi
asigură o notă aparte, care va ajuta la individualizarea posesorului. Printre redările
preferate de pe inelele sigilare se pare că se află diferite divinităţi şi fiinţe mitologice
alături de animale, fizionomii umane sau motive vegetale. Paleta largă a figurilor este
tributară subiectivismului proprietarului6.
Deşi au fost publicate peste 1000 de geme şi camee descoperite pe teritoriul
Daciei, în principal de către Dumitru Tudor, Lucia Ţeposu-Marinescu şi Mihai
Gramatopol, precum şi o serie de inele cu inscripţie. Majoritatea pieselor suferă la
capitolul informaţii personale, datorită faptului că acestea au fost privite şi tratate de
cele mai multe ori individual, fiind trecute în categoria small finds sau cel mult a
obiectelor de lux7. Prin urmare, discuţiile aprofundate cu privire la funcţionalitatea
bijuteriilor sunt în bibliografia românească8 încă la început, spre deosebire de restul
Imperiului Roman9.
Din categoria gemelor şi inelelor cu inscripţie fac parte un număr de aproximativ
60 de piese10, dintre care ne vom ocupa în articolul de faţă doar de inelele cu rol
de sigiliu.
Pentru a lămuri funcţia de sigiliu, importanţa lui în lumea romană, modul în care
putea fi folosit sau cine îl utiliza, este necesară consultarea scrierilor antice. De la
început trebuie să menţionăm faptul că literatura latină păstrează dovezi ale folosirii
sigiliului în toate aspectele societăţii.
Sigiliul şi implicit inelul cu sigiliu ajunge în Peninsula Italică prin intermediul
grecilor11, fiind necesar individului atât în viaţa privată, cât şi în viaţa publică. Inelul
prevăzut cu sigiliu se folosea pentru a autentifica şi a securiza un document, o marfă sau
o proprietate, pentru a manifesta dreptul de proprietate asupra unui lucru, dar şi pentru a
exprima dorinţa stăpânului cu privire la un anumit aspect legal, social şi chiar religios,
sau chiar în probleme mai delicate care ţin de „afacerile sentimentale”.
Majoritatea numelor gravate pe geme se consideră a fi cele ale proprietarilor.
Unul dintre cei mai mari gravori antici şi un artist recunoscut a fost Dioskourides, care avea comenzi
în principal din partea lui Augustus, căruia se pare că i-ar fi realizat sigiliul (Plinius, Naturalis Historia,
37, 8; Suetonius, Augustus, 50, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/suetonius/
suet.aug.html#50) (Accesat: 20.09.2016).
6
Pantazi 1998; Hamat 2010.
7
Marshman 2015, p. 2.
8
Tudor 1967; Tudor 1970; Tudor 1978; Ţeposu-David 1960; Ţeposu-David 1965; Ţeposu-Marinescu,
Lakó 1973; Muşeţeanu, Elefterescu 1976; Covacef, Chera-Mărgineanu 1977; Simion 2005-2006;
Gramatopol 2011; Lungu et al. 2012.
9
Cea mai nouă abordare în acest sens îi aparţine lui Ian James Marshman. Marshman 2015.
10
Gemele cu inscripţie descoperite pe teritoriul Daciei romane au fost reluate de către noi într-un
articol apărut în 2014. Hamat 2014.
11
Plinius menţionează în Naturalis Historia că portul inelului şi al sigiliului sunt specifice romanilor,
însă, astăzi ştim că parcursul sigiliului a avut acelaşi traseu ca multe alte tehnologii sau mode, adică din
Orient s-a răspândit pe ţărmul Mediteranei Orientale, în Egipt şi Grecia, iar de aici, prin intermediul
etruscilor, a ajuns la Roma. Plinius, Naturalis Historia, 33, 4; Marshman 2015, p. 18.
4
5
Ana-Cristina Hamat
87
Importanţa sigiliului în societatea romană este subliniată de către Plinius, care
aminteşte faptul că de sigiliu depind cele mai importante tranzacţii din viaţă12.
Operaţiunile la care era nevoie de o asemenea măsură de precauţie rămân cele
financiare, la acestea se adaugă şi diverse alte afaceri comerciale – garantarea
provenienţei mărfii se făcea şi cu impresiunea inelului sigilar13, sau chiar problemele
legate de moştenire, testamente, precum şi o paletă largă de diverse alte contracte14.
Pe lângă întrebuinţările menţionate deja, sigiliile erau folosite în timpul
corespondenţei zilnice, pentru sigilarea scrisorilor. Unul dintre cazurile rămase faimoase
este cel al scrisorilor folosite de Cicero împotriva conspiratorilor din conjuraţia lui
Catilina. Oratorul îl întreabă pe unul dintre cei acuzaţi dacă îşi recunoaşte sigiliul 15. În
cadrul mesajelor neoficiale, se pot sigila de asemenea şi mesajele de dragoste, aşa cum
aminteşte Ovidius16.
Un alt mod de a folosi sigiliul era de a securiza casa sau o cutie cu lucruri
preţioase. Pecetluirea unei camere anumite pentru a nu fi deschisă, aşa cum este cazul
pivniţei cu vin, ajuta proprietarul să păstreze intimitatea şi secretul spaţiului. Plautus
relatează cum stăpâna casei sigila cu inelul său uşa pentru a ţine încăperea închisă17.
Accesul în toată casa poate fi controlat cu un singur inel şi o sfoară în cazul unor
proceduri legale18. Broasca unei casete, chiar dacă are chei, poate fi sigilată19 şi mai
mult, pentru cel care nu poate sigila cu propriul sigiliu, acesta putea fi împrumutat20.
De asemenea, sigiliul ajuta la autentificarea actului şi la identificare autorului,
fiind astfel unic şi personalizat, reprezentând un anumit individ sau chiar pe capul
familiei (în cazul familiilor aristocratice). Datorită acestei proprietăţi, după moartea
posesorului ele erau fie oprite să mai circule21, sau dimpotrivă transmise mai departe,
pentru a asigura continuitate, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Augustus22 sau în
situaţia lui Publius Cornelius Lentulus23.
12
Plinius, Naturalis Historia, 33, 6.
O astfel de dovadă provine din provincia romană Egipt, unde câteva sute de sigilii de lut, care
includ impresiunile a 45 de inele, au fost găsite într-o magazie, fiind astfel speculată ideea că acestea erau
cumva ataşate bunurilor. Marshman 2015, p. 22.
14
Iuvenalis, Satura, I, 67-68 şi III, 81-82, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/
juvenal.html (Accesat: 20.09.2016).
15
Cicero, In Catilinam, III, 10, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/cicero/c
at3.shtml#10 (Accesat: 20.09.2016).
16
Ovidius, Amores, II, XV, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/ovid/
ovid.amor2.shtml (Accesat: 20.09.2016).
17
Plautus, Casina, 2, 1, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/plautus/cas.shtml
(Accesat: 20.09.2016).
18
Cicero, In Verrem, II.1, 50, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/cicero/
verres.2.1.shtml (Accesat: 20.09.2016).
19
Plautus, Amphitryon, I.1-I.2, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/plautus/
amphitruo.shtml (Accesat: 20.09.2016).
20
O scrisoare găsită la Vindolanda menţionează această situaţie în care Florus îl sfătuieşte pe Calvirus
ca lucrurile aflate înăuntrul unei cutii să fie oferite pentru securizare lui Armato – un beneficarius, care
urma să le sigileze cu inelul său. Bowman, Thomas 2003, nr. 643.
21
Plautus, Curculio, V.2, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/plautus/
curculio.shtml (Accesat: 20.09.2016).
22
Sursele literare pomenesc o întâmplare din timpul vieţii lui Augustus: când acesta a crezut că este
pe moarte şi a transmis inelul său lui Agrippa. Dio Cassius, Romaika, consultat online pe adresa
http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/Cassius_Dio/51*.html (Accesat: 20.09.2016).
23
Acesta ratificase una dintre scrisorile citate de către Cicero ca probă în discursul său contra
conjuratorilor cu sigiliul foarte cunoscut al bunicului său. Cicero, In Catilinam, III, 10, consultat online pe
adresa http://www.thelatinlibrary.com/cicero/cat3.shtml#10 (Accesat: 20.09.2016).
13
88
Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane
Pentru antici, sigiliul era foarte important şi se putea confunda uneori cu
persoana fizică a stăpânului. Ovidius pomeneşte despre dorinţa sa de a fi sigiliul pe
care-l dăruise iubitei şi pe care aceasta să-l sărute umezindu-l înainte de a trimite o
scrisoare24. Aceeaşi dorinţă apare şi într-o inscripţie de la Pompeii, în care cel care scrie
îşi exprimă dorinţa de a fi chiar şi pentru o oră gema din inelul femeii pe nume
Primigenia Nucerina pentru a-i da acesteia un sărut atunci când ea imprimă un sigiliu25.
Pentru a nu se lipi de ceară şi pentru a se imprima mai bine, sigiliile trebuiau uşor
umezite, lucru care se putea face destul de rapid cu ajutorul salivei sau al respiraţiei.
De asemenea, importanţa sigiliului trece uneori dincolo de o simplă
reprezentare. Cicero îl sfătuia pe fratele său Quintus ca din poziţia de nou guvernator al
Asiei, sigiliul său să nu fie doar o simplă ustensilă pentru a pune în aplicare legea şi în
nici un caz voia altora, sigiliul trebuia să fie o dedublare a persoanei şi să reprezinte
propria voinţă26. Prin urmare, calea pe care o urmează Quintus în utilizarea sigiliului
poate schimba maniera în care este perceput în lume27. Puterea sigiliului, modul în care
acesta se individualizează şi îşi scoate în evidenţă posesorul poate deveni chiar
periculoasă, deoarece, aşa cum arată şi izvoarele, multe ilegalităţi pot fi făcute cu
ajutorul unui sigiliu furat28, posesorii fiind recunoscuţi pe baza acestuia29. Importanţa
deosebită a sigiliilor este dovedită de faptul că ele asigurau respectul şi prosperitatea
unei persoane, astfel că, uneori, se falsificau pentru a obţine cel puţin acelaşi statut, dacă
nu cumva chiar garanţia unei mari averi30.
Sigiliul putea fi de asemenea schimbat pe parcursul vieţii, cel mai celebru caz
fiind cel al lui Augustus, despre care izvoarele ne spun că a trebuit să-şi schimbe sigiliul
cu sfinx, pentru că destinatarii se temeau ca scrisorile astfel sigilate să nu poarte în ele şi
viclenia sfinxului31.
În literatura latină găsim informaţii şi despre modul în care se foloseau sigiliile.
Acestea erau utilizate mai ales în domeniul administraţiei şi legislaţiei pentru a ratifica,
a autentifica diverse contracte, fiind imprimate în funcţie de importanţa socială şi
materială a martorului32. Iuvenalis se plânge chiar că la sigilarea unui act, la încheierea
căruia a fost chemat ca martor, a semnat după anumiţi oameni care erau mult mai
importanţi decât el33.
24
Ovidius, Amores, II, XV, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/ovid/
ovid.amor2.shtml (Accesat: 20.09.2016).
25
CIL IV, 10427.
26
Cicero, Ad Quintum, I.1, 4, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/cicero/
fratrem1.shtml#1 (Accesat: 20.09.2016).
27
Marshman 2015, p. 35.
28
În piesa Curculio, sclavul cu acelaşi nume trişează la zaruri şi câştigă de la un soldat un inel cu
sigiliu pe care îl va folosi mai apoi să împrumute bani în numele acestuia, de asemenea se pare că în
timpul procesului lui Verres a ieşit la iveală faptul că acesta ar fi ordonat ca sigiliul unui cetăţean să fie
furat. Plautus, Curculio, II, III şi III.1, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/plautus/
curculio.shtml (Accesat: 20.09.2016); Cicero, In Verrem, II.4, 58, consultat online pe adresa
http://www.thelatinlibrary.com/cicero/verres.2.4.shtml (Accesat: 20.09.2016).
29
Plautus, Curculio, V.2, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/plautus/
curculio.shtml (Accesat: 20.09.2016).
30
Iuvenal, Satura, I, 67-68, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/juvenal.html
(Accesat: 20.09.2016).
31
Plinius, Naturalis Historia, 33.6
32
Meyer 2004, p. 156; Marshman 2015, p. 19.
33
Iuvenalis, Satura, III, 81-82, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/
juvenal/3.shtml (Accesat: 20.09.2016).
Ana-Cristina Hamat
89
Cine poate purta astfel de sigilii? Răspunsul la această întrebare este relativ
simplu, cine îşi poate permite din punct de vedere social şi financiar un astfel de obiect
(fiind vorba despre inelul cu sigiliu). Un sigiliu putea fi folosit fără diferenţă de clasă
socială34, sex sau vârstă, ba chiar odată cu o anumită funcţie pe sigiliu putea să apară şi
o menţiune a acesteia35.
Importanţa sigiliului în lumea romană, trece dincolo de simpla funcţionalitate.
Într-o lucrare recentă dedicată sigiliului, Ian James Marshman sublinia ideea că prin
sigilare se exprimă posesia unui lucru, certificând existenţa persoanei respective, chiar
dacă din punct de vedere social acest lucru era mult mai dificil36. Plutarchus
menţionează faptul că Caesar ar fi izbucnit în lacrimi la vederea inelului cu sigiliu al lui
Pompeius37. Posesia asupra unui obiect şi confundarea sigiliului cu persoana
proprietarului este vizibilă şi din scrisorile lui Cicero către Quitus, aşa cum am văzut
mai sus.
În catalogul întocmit pentru inelele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei
Romane am inclus 16 piese apărute în diverse locaţii, câte una de la Porolissum,
Napoca, Ciucea, Ulpia Traiana, Dierna, Drobeta, Slăveni, Romula, câte două de la
Apulum şi câte trei de la Potaissa. La acestea se adaugă o piesă cu locaţia de descoperire
necunoscută şi câte un inel având ca loc al descoperirii teritoriul Olteniei şi al
Transilvaniei. După cum se poate observa, majoritatea locaţiilor pomenite sunt centre
urbane ale provinciei romane, locuri în care trăia elita socială, militară şi comercială a
provinciei şi prin urmare apariţia inelelor cu sigilii aici este normală. Despre piesa
descoperită la Ciucea în judeţul Cluj, trebuie menţionat că satul actual se află la
aproximativ 11 km de castrul de la Bologa, iar pe teritoriul localităţii au fost descoperite
urme de locuire romană38.
Alături de descriere, contextul de descoperire este foarte important pentru
încadrarea cronologică a piesei. Din păcate, fiind vorba despre piese mici care au intrat
în colecţiile instituţiilor de cultură fără detalii asupra condiţiilor de descoperire, de
foarte multe ori contextul a rămas necunoscut. În aceste situaţii, datarea pieselor trebuie
să se bazeze mai mult pe caracteristicile stilistice, pe tehnica şi maniera de execuţie, dar
şi pe analogii.
În ceea ce priveşte contextul exact al materialului analizat, câteva piese provin
din rândul celor mai cercetate necropole de pe teritoriul Daciei, de la Drobeta, Dierna
sau Apulum, un alt lot de piese ajungând în circulaţie ştiinţifică ca urmare a hazardului
descoperirilor39. Este important de observat însă, că în momentul morţii proprietarilor,
inelele au fost scoase din circulaţie, fiind îngropate cu aceştia, aşa cum menţionează şi
unele surse literare40. Asupra sexului proprietarilor nu avem menţiuni, iar despre vârsta
la care se putea purta sigiliu există o singură informaţie şi anume pentru inelul de la
Dierna, care se pare că a fost descoperit într-un mormânt de copil41.
34
Plinius, Naturalis Historia, 33.6.
Există menţiunea unui inel care are gravat TR, aflat pe degetul unei statui de bronz, care a fost
presupus a proveni de la statuia unui tribun. Neumann 1967, p. 15.
36
Marshman 2015, p. 35.
37
Plutarchus, Pompei, 80, 5, consultat online pe adresa http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/
Roman/Texts/Plutarch/Lives/Pompey*.html (Accesat: 20.09.2016).
38
Crişan et al. 1992, p. 431.
39
Este vorba despre piesele cu nr. cat. 1, 4-5, 10.
40
Plautus, Curculio, V.2, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/plautus/
curculio.shtml (Accesat: 20.09.2016).
41
Florescu, Miclea 1979, p. 38, nr. cat. 70.
35
90
Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane
O altă categorie de descoperiri o reprezintă cele din mediul civil, din care fac
parte piesele de la Napoca şi Ulpia Traiana, ambele fiind astăzi pierdute42. De
asemenea, piesa descoperită la Porolissum şi inscripţionată cu numele lui BALANUS43,
a fost identificată într-un complex posibil ritualic – o groapă care a fost considerată o
posibilă favissa44, aflat în imediata apropiere a unei zone sacre, formată din cele trei
clădiri N 1, N 2 şi N 3. Acestea atrag atenţia asupra unui spaţiu special, consacrat, cu un
altar central şi două gropi rituale. Existenţa ofrandelor votive din rândul podoabelor este
atestată şi de către izvoarele literare, despre inelele care se închină zeilor cu un anumit
prilej ne vorbeşte poetul Persius45. De asemenea există menţiuni ale unor astfel de inele
dedicate zeilor chiar pe teritoriul Daciei46 sau în imediata apropiere a provinciei47.
În mediul militar au fost descoperite cele mai multe piese, trei la Potaissa, una
într-o baracă a castrului de la Slăveni, şi chiar cea descoperită în Praetorium Consularis
de la Apulum48 poate fi pusă în legătură tot cu armata. În mod sigur şi aceste piese au
fost pierdute, atât cea identificată într-o baracă în castrul de la Slăveni, cât şi cele
relevate arheologic în termele castrului de la Potaissa. Pentru descoperirile din urmă
există mai multe cazuri de geme recuperate din scurgerile de la terme, dar şi din
sistemul de canalizare în general49, ca dovadă că astfel de inele erau purtate chiar şi în
momentul îmbăierii. Pentru acest tip de descoperiri au fost emise două ipoteze, fie sunt
obiecte pierdute50, fie ofrande votive51.
Restul obiectelor nu au contextul de descoperire cunoscut, este vorba despre
artefactele de la Romula, Drobeta, Ciucea, precum şi de o piesă cu loc de descoperire
necunoscut52 şi de o alta care a fost menţionată ca provenind din Transilvania53.
Din punct de vedere al inscripţiei, inelele sunt una dintre grupele de bijuterii
preferate pentru a inciza litere54, ele pot purta în lumea romană inscripţii diferite, de la
Este vorba despre piesele cu nr. cat. 3 şi 12.
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 13.
44
Matei 1980, p. 91-97; Benea 1980, p. 185-190.
45
Persius, Saturae, II, 18, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/persius.html#II
(Accesat: 20.09.2016).
46
Hamat 2014, p. 127, nr. cat. 3.
47
Un astfel de inel, aflat în colecţiile Muzeului Naţional Maghiar, Budapesta, poartă dedicaţia PAN(i)
ET SILVANO AVG, însă, din păcate, locul exact de descoperire nu se cunoaşte. Töth 1979, p. 164,
nr. cat. 9.
48
Este vorba despre piesele cu nr. cat. 6-9, 14.
49
La Ammaia, în Lusitania, a fost descoperit un inel în terme, la fel şi în termele militare din Britannia
au apărut inele sau geme pierdute şi descoperite mai ales în scurgeri la Dubris sau Caerleon, dar şi în
sistemul de drenaj subteran de la York; astfel de piese au apărut şi într-un complex de băi excavat în
perimetrul actual al Ierusalimului – Aelia Capitolina. Henig 1969; MacGregor 1976, p. 7-10; Peleg 2003,
p. 58; Cravinho, Amorai-Stark 2012, p. 122; Withmore 2013, p. 207-209.
50
În majoritatea cazurilor este vorba despre obiecte pierdute, mai ales în cazul gemelor se pot observa
chiar unele deteriorări ale piesei, care fie au survenit în momentul în care au căzut din inel, fie au apărut
ulterior în locaţia în care au fost identificate (ex: sistemul de canalizare).
51
Această părere îi aparţine lui Martin Henig, cu privire la lotul de 34 de geme surprise arheologic
într-un canal de evacuare al termelor romane de la Bath; cercetătorul se baza pe faptul că acestea nu
prezentau urme vizibile de folosire şi prin urmare au fost considerate drept ofrandă pentru zeitatea locală
Sul, venerată la Bath ca Sulis Minerva, din partea unui gravor de geme. Henig 1969, p. 71-88.
52
Este vorba despre piesele cu nr. cat. 1-2, 5, 11.
53
Piesa cu nr. cat. 16.
54
Pe toate grupele de bijuterii apar inscripţii (Hamat 2014, p. 114).
42
43
Ana-Cristina Hamat
91
nume55 la urări de bine, de la o expresie grafică a unor dorinţe şi dovezi ale dragostei 56
la simple expresii de zi cu zi având de multe ori semnificaţii religioase – păgâne
sau creştine.
Pentru a obţine o datare cât mai exactă, inelele din catalog, în număr de 16, au
fost încadrate în funcţie de inscripţie şi formă. Am considerat că cele două domenii
tipologice este bine ca să fie tratate diferit din cauza faptului că nu poate fi asociată o
anumită formă cu un anumit tip de inscripţie. Din punct de vedere al inscripţionării,
astfel de artefacte au fost împărţite în inele cu inscripţia pe gemă şi inele a căror
inscripţionare se face direct pe corpul inelului, iar din punct de vedere al formei au fost
împărţite în şase tipuri.
În cadrul bijuteriilor sigilare, cea mai extinsă categorie o reprezintă gemele57. În
catalog se află şi două inele care încă mai păstrează gemele, acestea fiind descoperite la
Ulpia Traiana şi într-un loc necunoscut din Dacia58. Materialul din care sunt realizate
piesele este într-un caz sticla, iar în celălalt caz este incert59, fiind cel mai probabil
confecţionate în ateliere provinciale. Folosirea materiei prime din provincie reduce
costurile de execuţie şi prin urmare contribuia la creşterea profitabilităţii atelierului sau
a meşterului60. Pe lângă pietrele semipreţioase şi preţioase, gravorii antici au apelat şi la
strălucirea sticlei61. Pasta de sticlă a fost folosită în arta bijuteriilor, ca substitut al
pietrelor preţioase şi al metalelor nobile, pentru inele şi brăţări. Perisabilitatea acestui
material a fost suplinită de natura relativ comună a sticlei. Aceasta atrăgea după sine un
preţ mai mic faţă de materialul suplinit, atât în cazul metalelor nobile, cât şi a pietrelor
preţioase62. Pietrele de inel puteau fi produse într-o officina de obţinere a sticlei63, cum
sunt cele de la Ulpia Traiana64, Tibiscum65, Romula66, Porolissum67, Micia68 sau
Apulum69.
Alături de material, culoarea gemelor este de asemenea foarte importantă.
Aceasta rămâne în limitele stabilite atât de caracteristicile materialului, cât şi de
perceptele religioase sau de cerinţele modei. În cazul de faţă, o singură gemă are
menţionată culoarea şi anume roşie. Nuanţa cromatică amintită era considerată agresivă,
simbolizând forţa vieţii, dominaţia sau chiar violenţa asociată cu pasiunea carnală70.
În ceea ce priveşte confecţionarea inelelor, cele mai multe sunt lucrate din argint
(7) şi aur (5), iar un număr mai mic sunt obţinute din bronz (4).
Folosirea inelelor ca pecete este atestată şi de către Iuvenalis – „semnătura şi pecetea din onixul
blestemat”. Iuvenalis, Satura, XIII, 13, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/
juvenal/13.shtml (Accesat: 20.09.2016).
56
Pe un inel din Britannia se află incizată inscripţia AMA ME. Johns 1996, p. 59.
57
Hamat 2014.
58
Este vorba despre piesele cu nr. cat. 2-3.
59
Nu am reuşit să identificăm în muzeu această piesă.
60
Hamat 2014, p. 116.
61
Hamat 2009.
62
Hamat 2009, p. 47.
63
Nu toate aceste ateliere produceau şi bijuterii, unele fiind specializate pe producerea vaselor
din sticlă.
64
Alicu 1994, p. 71-72; Băeştean 2009, p. 29.
65
Benea 2004, p. 180.
66
Tudor 1978, p. 108.
67
Gudea 1989, p. 750, nr. cat. 18.
68
Petculescu et al. 2004.
69
Băluţă 1979, p. 199.
70
Vertemont 2000, sv. Culori – roşu.
55
92
Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane
La inelele a căror inscripţionare se face direct pe corp (14 piese) 71, gravarea a
fost făcută pe şaton sau direct pe corpul inelului (pe umeri sau verigă).
Primul domeniu tipologic este definit de subiectul inscripţiei şi se împarte în mai
multe subdomenii după cum urmează:
A. Inscripţia conţine doar un nume.
A.1. Inscripţia prezintă numele întreg – Aquilas, Balanus, Ittacus, Verus72.
A.2. Inscripţia prezintă o abreviere a numelui – MNU, L. AEL73. În colecţiile româneşti
se mai află şi alte geme care nu sunt montate în inele şi care au litere incizate şi pe care
le putem presupune a fi abrevierea unui tria nomina74.
B. Inscripţia este formată din prescurtări ale unor cuvinte între care se află şi numele
proprietarului75.
C. Inscripţia conţine menţiunea funcţiei proprietarului – DECURI76.
D. Inscripţia este formată dintr-o singură literă77.
E. Inscripţie în care numele proprietarului apare alături de una dintre formulele VTF sau
VIVA78.
F. Inscripţii neinteligibile79.
A. Din prima categorie a inelelor sigilare care au menţionat doar numele
proprietarului fac parte şase exemplare, descoperite în castrul de la Slăveni, Ulpia
Traiana, Ciucea80, Apulum, la Porolissum şi într-un loc nemenţionat din Oltenia.
Numele incizate pe aceste inele atestă o origine etnică diversă. ITTACUS, numele
proprietarului inelului descoperit la Slăveni, mai este întâlnit şi la Salona81, acesta fiind
probabil unul dintre militarii care satisfăceau serviciul militar în acest castru. VERUS
este numele incizat pe inelul descoperit la Ciucea, iar BALANUS figurează pe inelul de
la Porolissum. AQUILAS este pomenit pe inelul de la Ulpia Traiana, în timp ce numele
lui L(ucius) AEL(ius) se găseşte pe inelul descoperit în Oltenia.
B. Inscripţia prezentă pe piesa de la Drobeta nu a putut fi tradusă întrucât ea nu a
putut fi completată mulţumitor, însă presupunem că ea poate conţine şi numele
proprietarului. Pe de altă parte inelul cu loc de descoperire în Transilvania82 şi inscripţia
ANT/PAVL/P.P menţionează clar numele de Paulus, probabil Antestius Paulus urmat
de abrevierea P.P.
C. Piesa descoperită la Napoca, cu inscripţia DECURI, poate aparţine fie unuia
dintre decurionii oraşului roman, fie unui gradat din trupele de cavalerie. Inelul
descoperit la Napoca are inscripţionată mai degrabă funcţia proprietarului şi nu numele
acestuia, aşa cum credea Endre Töth83. Ştim, datorită izvoarelor, că atât demnitarii, cât
şi soldaţii aveau şi foloseau inele sigilare pentru a-şi rezolva afacerile şi pentru
corespondenţă84. De asemenea, ambele categorii foloseau inelul cu sigiliu pentru a se
71
Este vorba despre piesele cu nr. cat. 1, 4-16.
Este vorba despre piesele cu nr. cat. 3, 6, 11, 13.
73
Este vorba despre piesele cu nr. cat. 2 şi 15.
74
Hamat 2014.
75
Este vorba despre piesele cu nr. cat. 1, 5, 16.
76
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 12.
77
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 4.
78
Este vorba despre piesele cu nr. cat. 7-10.
79
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 14.
80
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 53.
81
CIL III, 9, 139; IDR II, p. 214.
82
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 16.
83
Töth 1979, p. 164.
84
Vezi notele 21 şi 27.
72
Ana-Cristina Hamat
93
defini vizual în ochii societăţii şi pentru a se integra în comunitatea mai mare care
însemna armata sau funcţionarii statului. Ipoteza ca această inscripţie să reprezinte
funcţia proprietarului ni se pare plauzibilă, ea fiind susţinută şi de studiul monumentelor
antice. De altfel, inelul este nelipsit de pe degetele statuilor onorifice sau funerare, ori
după cum reiese din imaginea defuncţilor oferită de alte categorii de monumente
funerare85.
D. Acesta este cazul unui singur inel de argint, care a fost descoperit în 1956 la
Apulum în necropola sudică şi care este inscripţionat pe şaton cu o pelta. Ea poate
reprezenta o prescurtare de nume sau abrevierea unui cuvânt.
E. Din categoria inelelor inscripţionate cu VTERE FELIX, fac parte 7
exemplare, descoperite la Raesculum (1), Potaissa (3), Dierna (1), Sucidava (1) şi
Cioroiul Nou – Aquae (1)86. Formula VTERE FELIX, este folosită şi în forma VTI ME
FELIX, dar şi în formă prescurtată VF, V.T.F, VTI, sau VTER(e) FELI(x), la care poate
fi alăturat numele proprietarului, al zeilor sau chiar expresia VIVAS. Această formulă ar
putea fi tradusă prin „foloseşte-l(o) fericit” şi însoţea în epoca romană bijuteriile,
elementele de echipament militar87, fibulele sau cataramele, linguriţele euharistice şi
diferite categorii de obiecte din viaţa de zi cu zi, cum sunt oglinzile sau chiar
ceramica88, expresia fiind relativ comună în secolele II-III. Pe bijuterii şi mai ales pe
inele, Nicolae Vlassa avansase ideea că ea poate deconspira un inel sigilar, literele fiind
considerate abrevierea unui tria nomina89. Ipoteza este infirmată astăzi de numeroase
descoperiri de bijuterii care au înscrisă formula completă. Inelele care poartă o astfel de
inscripţie apar pe tot teritoriul european al Imperiului, fiind prezente în descoperiri şi
colecţii la Basel90, la Muzeul Epinal91, Mainz92, Trier93, Salona94, Carnuntum95 şi
Liptovská Mara96. La Ragusa formula consacrată are alăturată expresia VIVAS97. În
Pannonia, la Gerulata, a fost descoperit un inel de acest tip care are incizat mesajul
VTERE FELIX IN DEO VINTIO98. O astfel de formulă poate fi folosită şi pe inele
sigilare atunci când are alăturat şi un nume. Dintre piesele descoperite în Dacia,
majoritatea acestora au fost identificate în mediul militar, una singură provenind dintrun context funerar, iar restul nu au contextul descoperiri clar precizat. Inelele prezente
în catalogul nostru folosesc o expresie abreviată sau întreagă, la care poate fi adăugat
numele proprietarului. Datarea unei astfel de formule pe inelele descoperite pe teritoriul
Daciei este facilitată de încadrarea tipologică şi analogiile de pe teritoriul Imperiului
Roman. După N. Vlassa, subiectul inscripţiei discutat la tipul E apare abia după anul
85
Marshman 2015, p. 34.
Horedt 1978, p. 214, 217, Abb. 7/1; Florescu, Miclea 1979, p. 38, nr. cat. 70; Gudea, Ghiurco 2002,
p. 174, nr. cat. 5; Bondoc 2010, p. 169-170, nr. cat. 96, pl. XXXVII/96a; Bărbulescu 2012, p. 249-251.
87
Alexandrescu 2007, p. 242-248.
88
Aceasta putea fi inscripţionată, pictată, incizată sau aplicată, în funcţie de material. Alexandrescu
2007, p. 244.
89
Vlassa 1976, p. 217.
90
CIL XIII, 1002499.
91
CIL XIII, 1002498.
92
CIL XIII, 1002496a-b.
93
CIL XIII, 1002497.
94
Vlassa 1976, p. 217.
95
Humer 2009, nr. cat. 1514-6 – toate din argint, nr. cat. 1554 – sticlă; Daňová 2012, I-137, II-233
nr. cat. 480 – aur.
96
Daňová, Soják 2012, p. 190.
97
Vlassa 1976, p. 218.
98
Kolník 2001, p. 72.
86
94
Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane
25099, însă pe baza tipologiei inelelor putem să o coborâm chiar la sfârşitul secolului al
II-lea. Pe elementele de echipament militar apare însă mai devreme, în a doua jumătatea
a secolului al II-lea100. Prin urmare, ea a apărut în mediul militar, de unde s-a răspândit
mai apoi şi în mediul civil, fiind incizată pe diferite obiecte, unele dintre ele bijuterii
purtate atât de bărbaţi, cât şi de femei şi chiar de către copii. Inelele de acest fel se
folosesc cel puţin până la începutul secolului al IV-lea, spre deosebire de echipamentul
militar, unde nu mai este întâlnită decât până în secolul al III-lea101. În funcţie de
prezenţa bijuteriilor cu această urare în tezaure, asociate fiind cu obiecte creştine 102, dar
şi prin alăturarea unor formule creştine în epoca romană târzie, sintagma a fost pusă în
legătură cu religia creştină.
În cazul inelului de la Potaissa, cu inscripţia întregită de noi VI(v)A(s)/ ETO, a
doua inscripţie poate reprezenta abrevierea unui tria nomina. În general astfel de inele
sunt asociate cu viaţa militară şi credem că proprietarii lor sunt militari sau persoane
care au legătură cu viaţa militară, chiar şi CAESARIUS se poate să fi fost fiul unui
militar.
F. Tot o abreviere a unui nume poartă şi inelul de la Apulum, după mărimea
şatonului şi înălţimea literei. Abrevierile unor nume romane sunt destul de frecvent
întâlnite pe bijuterii103 şi ţin de funcţionalitatea inelului folosit, probabil, în primul rând
ca bijuterie sigilară.
Al doilea domeniu tipologic este definit de forma inelului şi se împarte în şase
tipuri după, cum urmează:
Tip. 1. Inel cu corpul şi montura un întreg, umerii convecşi şi şaton demarcat.
Corespunde tipului IIIe pentru Gallia104, tipului IIIa pentru Aquincum105, la Nazire
Ergün corespunde tipului 2.8106, la Emilie Riha corespunde tipului 3107, iar pentru
Bulgaria corespunde tipului VII108. Este o versiune răspândită pe tot teritoriul european
al Imperiului, în variante de argint şi bronz109. După caz, umerii pot fi decoraţi,
inscripţia se poate afla fie pe şaton, fie dispusă circular începând de pe un umăr şi
continuând cu şatonul şi celălalt umăr. În acest tip se încadrează o singură piesă, care a
fost descoperită la Slăveni, lucrată în argint şi încadrată în secolul al III-lea110. Pentru
Imperiu, datarea acestui tip se situează la sfârşitul secolului II şi pe parcursul secolului
al III-lea111, inclusiv în secolul al IV-lea112. Acesta are mai multe subtipuri în funcţie de
înălţimea umerilor şi de montură, piesa prezentă în catalog are o montură înălţată pe
care este gravată inscripţia cu numele lui ITTACUS.
99
Vlassa 1976, p. 217.
Radman-Livaja 2008, p. 298.
101
Petculescu 1991, p. 393-394; Redžić 2008, p. 158.
102
Fie asocierea formulei pe aceeaşi bijuterie cu inscripţii creştine cum este cazul la Gerulata, fie prin
asocierea bijuteriei inscripţionate în acest fel cu obiecte creştine, aşa cum este cazul brăţării Iulianei din
tezaurul de la Hoxne. Johns, Bland 1994, p. 173.
103
Johns 1996, p. 59-62.
104
Guiraud 1989, p. 181.
105
Facsády 2009, p. 42.
106
Ergün 1997, p. 724, fig. 3.
107
Riha 1990, p. 33.
108
Ruseva-Slokoska 1991, p. 100.
109
Riha 1990, p. 33.
110
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 43.
111
Guiraud 1989, p. 185.
112
Ruseva-Slokoska 1991, p. 76.
100
Ana-Cristina Hamat
95
Tip. 2. Inelul cu corpul şi montura un întreg.
Corespunde tipului II, respectiv variantelor d şi g pentru Gallia113, 1.6 la N.
114
Ergün şi tipului V pentru Bulgaria115.
La categoria de inele enunţată, umerii sunt laţi şi uşor rotunjiţi, iar şatonul este
demarcat foarte puţin. Patru exemplare aparţin acestei variante, descoperite în decursul
timpului la: Drobeta116, Potaissa117 sau în Oltenia118 şi Transilvania119. Datarea în
Imperiu este foarte largă, acest tip cuprinzând cronologic secolele I-IV, cele mai multe
exemplare găsindu-se însă pe parcursul secolului al III-lea (în a doua sa jumătate) şi mai
puţin în secolul al IV-lea120. Pentru Dacia, inelele sigilare din versiunea prezentată pot fi
încadrate pe parcursul secolelor II-III.
Tip. 3. Inelul-verighetă.
A fost încadrat, în decursul timpului, în diferite variante tipologice, fiecare autor
optând pentru o anumită clasificare a unui astfel de artefact într-un tip anume: 8 la
N. Ergün121, VIII pentru Gallia122, IX-X la Anamaria Facsády, pentru Aquincum123, 29
la E. Riha124, III la sudul Dunării, în spaţiul Bulgariei125, IX la Maria Bălăceanu126 şi
VII la Adrian Isac127, ultimele două ierarhizării fiind valabile pentru Dacia.
Din tipul prezentat fac parte trei piese, descoperite câte una la Dierna128,
Potaissa129 şi Apulum130. Descrierea este foarte simplă, acesta fiind aşa numitul inel„verighetă”, cu sau fără montură, cea mai simplă formă posibilă şi care nu era foarte
greu de confecţionat. Lăţimea benzii este variabilă, cele mai multe exemplare de acest
fel fiind lucrate din aur, iar în perioada romană târzie sunt decorate chiar în opus
interrasile. O formă de utilizare primară a inelului-verighetă în lumea romană, prin
urmare foarte veche, a fost legată în mai multe cazuri, după apariţia creştinismului131, de
celebrarea ritualului de nuntă, având totodată şi o funcţionalitate apotropaică, prin
incantaţiile care se găsesc incizate pe corpul inelului132. În lumea romană şi în Dacia,
acesta prezintă două subtipuri: inelul-verighetă simplu şi inelul-verighetă cu veriga
polifaţetată, ambele cu mai multe variante. Inelele de la Dierna şi Potaissa se încadrează
113
Guiraud 1989, p. 181, fig. 11.
Ergün 1997, p. 719.
115
Ruseva-Slokoska 1991, p. 99.
116
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 7.
117
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 7.
118
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 15.
119
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 16.
120
Daňová, Soják 2012, p. 190.
121
Ergün 1997, p. 721, fig. 4.
122
Guiraud 1989, p. 197.
123
Facsády, Verebes 2009, fig. 1.
124
Riha 1990, pl. 14.
125
Ruseva-Slokoska 1991, p. 99.
126
Bălăceanu 1999, p. 116.
127
Isac, Gaiu 2006, p. 419.
128
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 10.
129
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 9.
130
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 4.
131
O serie de inscripţii incizate pe inele descoperite pe teritoriul Britanniei au fost legate de acest
ritual. Ele au fost aribuite religiei creştine de către Ivana Popović, dar adevărul este că unele dintre ele
poartă inscripţii care pot fi puse în legătură şi cu lumea păgână, cum ar fi parum te amo. Marshall 1907,
p. 652; Popović, Popović 2002, p. 160.
132
Popović, Popović 2002, p. 160.
114
96
Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane
în al doilea subtip. Astfel de piese se situează cronologic în secolele II-III133, însă
amândouă aceste subtipuri supravieţuiesc până târziu în lumea romană, aşa cum arată
cele două inele-verighetă poliedrică din aur, descoperite la Patching-Sussex (Britannia)
alături de monede de la Constans şi până la Libius Severus134.
Tip 4. Inelul-cheie.
Inelele de acest tip sunt întâlnite adeseori în lumea romană. Ele corespund
tipului 16-17135 la Riha, tipului Va, b, c, d pentru Gallia136, tipului 5 la N. Ergün137,
tipului VI pentru Bulgaria138 şi tipului VI la M. Bălăceanu139.
Acest tip este ilustrat printr-o piesă descoperită în termele castrului de la
Potaissa, cu numărul de catalog 8. Inelele-cheie cu inscripţie nu sunt o raritate în lumea
romană. Urarea de tip VIVAS, în forma întreagă sau abreviată, este una obişnuită pe
acest tip de bijuterii, însă lucrate din aur, detaliu care dovedeşte faptul că latura
funcţională a fost depăşită de modă. Prezentul exemplar din argint şi fier aparţine
probabil unui soldat din castrul de la Potaissa. Important de ştiut este dacă cheia a fost
ataşată mai târziu, sau inelul a fost lucrat de la început în această formă. Motivul în
formă de pelta, corespunde cu decoraţia de pe inelele-chei din metale nobile, prin
urmare suntem de părere că forma inelului este de la început aceea sub care el este
prezentat în catalog. Mai mult ca sigur o asemenea categorie de inele nu deţineau doar o
funcţie pur decorativă, fiind funcţionale140, iar stăpânul ar putea fi cel al cărui nume se
află incizat pe acestea – AL/ATI/VIVAS. Datarea unor astfel de piese în Imperiu şi în
Dacia se încadrează în secolul al III-lea141.
Tip 5. Inelul cu placă decorată ataşată verigii.
Corespunde tipului 16-17142 la Riha, tipului Ve pentru Gallia143, iar la N. Ergün
se încadrează în tipul 5.1144.
În tipul descris pot fi incluse două piese, una descoperită la Napoca (număr de
catalog 12) şi o a doua de la Romula (număr de catalog 1). Exemplarele de acest fel sunt
în general bijuterii de lux145, fiind lucrate de regulă din aur. O posibilă explicaţie a
formei lor este că ele au avut ca inspiraţie inelul sub formă de cheie 146, de aceea în
multe tipologii ele au fost atribuite acestui tip. De verigă este ataşată fie o placă cu
decoraţie, fie decoraţia în sine, aşa cum este cazul nostru. Ca tehnică, acest tip poate
combina mai multe procedee, forjare, au repoussé, tipar, opus interrasile. Ca motiv
decorativ pentru placă pot fi folosite reprezentările unor animale sau păsări (păuni, lei
Exemplare cu veriga polifaţetată şi inscripţionată, datate în a doua jumătate a secolului al II-lea,
provin dintr-un sarcofag de copil descoperit la Durostorum, dar şi dintr-un mormânt de la Viminacium,
aici fiind descoperită o piesă cu veriga inscripţionată în opus interrasile şi datată în a doua jumătate a
secolului al IV-lea. Popović, Donevski 1999, p. 23, nr. cat. 1-2; Popović 2001, p. 254, nr. cat. 24.
134
White et al. 1999, p. 301.
135
Riha 1990, p. 39.
136
Guiraud 1989, p. 191, fig. 32.
137
Ergün 1997, p. 721.
138
Ruseva-Slokoska 1991, p. 99.
139
Bălăceanu 1999, p. 115.
140
Aceasta poate fi explicaţia faptului că el a fost lucrat din două metale diferite.
141
Motivul sub formă de pelta ne face să credem că acest exemplar se poate încadra în secolul al
III-lea, datarea autorilor este însă cuprinsă în intervalul secolelor II-III p.Chr. Bărbulescu 2012, p. 249.
142
Riha 1990, p. 39.
143
Guiraud 1989, p. 191, fig. 32.
144
Ergün 1997, p. 721.
145
Guiraud 1989, p. 193.
146
Spier 2012, p. 38.
133
Ana-Cristina Hamat
97
sau urşi afrontaţi), între care se găseşte un vas. Exemplarul din bronz descoperit la
Eining este decorat cu doi urşi care se înfruptă dintr-o amforă sau kantharos, iar pe
verigă se găseşte incizat DULC(i)147, asocierea dintre imaginea urşilor iubitori de miere
şi inscripţie fiind evidentă.
Inscripţia la acest tip poate fi găsită pe verigă sau pe placă, caz în care este
lucrată în opus interrasile. La piesa de la Napoca inscripţia este pe verigă.
Inelul de la Sucidava prezintă o placă traforată lucrată în opus interrasile;
inscripţia MANDON se află pe partea din faţă a verigii.
Analogii pentru astfel de piese provin de la Trier în Gallia Belgica 148, Augusta
Raurica în Germania Superior149, din Raetia de la Abusina-Eining150, Britannia151 sau
Moesia152. Datarea în Dacia se pliază pe cronologia pieselor din Imperiu şi cuprinde
perioada secolelor II-III153.
Tipul 6. Inel cu şatonul lucrat împreună cu corpul prin batere.
Corespunde tipului VI pentru Aquincum154.
Inelul de acest tip este lucrat prin batere la cald, veriga şi şatonul fac corp
comun, fiind lucrate din aceeaşi bandă de metal, care este bătută mai lat pentru şaton. În
acest tip se încadrează doar o singură piesă, descoperită la Apulum155. Aceasta este
datată în intervalul cronologic al secolelor II-III.
Cele 16 piese prezentate în catalogul nostru reprezintă o mică parte dintre
bijuteriile cu inscripţie de epocă romană care au fost descoperite pe teritoriul României.
Inelele din aur, argint şi bronz au inscripţionate nume masculine. În ceea ce priveşte
asocierea bijuteriilor cu genul, lucrurile nu sunt încă foarte clare, pentru că atribuirile de
gen nu pot fi făcute în lipsa contextului de descoperire, iar foarte multe dintre piese nu
conţin informaţii privitoare la această problemă. În ceea ce priveşte inelele, lucrurile
sunt simplificate de diametrul piesei, aceasta poate oferi posibilitatea de a identifica
genul proprietarului. Astfel, pe baza diametrului de până în 2 cm 156, se consideră că
acestea ar fi putut fi purtate de femei. În aceste condiţii, şase inele sunt podoabe
masculine, diametrul acestora depăşind 2,1 cm. Trei piese nu au însă menţionate aceste
date, iar şapte pot aparţine unor femei sau copii, dintre care ştim cu siguranţă doar
despre una din ele că aparţine unui copil. Este vorba despre piesele descoperite la
Porolissum157, Ciucea158, Napoca159, Apulum160, Ulpia Traiana161, Dierna162, Romula163,
147
Wamser 2000, p. 424, nr. cat. 218c.
Yeroulanou 2010, p. 260; Spier 2012, p. 38.
149
Riha 1990, p. 38-39.
150
Wamser 2000, p. 424, nr. cat. 218c.
151
Marshall 1907, p. 187, nr. 1184.
152
Spier 2012, fig. 1/2.
153
Spier 2012, p. 38.
154
Facsády 2009, p. 40.
155
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 14.
156
L. Vass afirma că inelele cu un diametru până la 1,7 cm pot fi considerate bijuterii feminine. Vass
2010, p. 130.
157
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 13.
158
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 11.
159
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 12.
160
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 4.
161
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 3.
162
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 10.
163
Este vorba despre piesele cu nr. cat. 1 şi 15.
148
98
Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane
şi despre câte un exemplar de pe teritoriul Transilvaniei164 şi Olteniei165, precum şi
despre o piesă care provine dintr-o locaţie necunoscută166. Piesele de la Dierna şi Ulpia
Traiana pot fi inele de copii, pentru că diametrul lor este foarte mic. Ambele conţin
incizat un nume, mai mult ca sigur pe cel al proprietarilor. Nu ştim în ce măsură ar fi
putut să fie folosite de către copii aceste bijuterii sigilare şi dacă ele nu sunt primite sau
moştenite de către aceştia şi folosite doar decorativ. În mod clar piesa de la Napoca –
inscripţionată DECURI, precum şi cea de la Porolissum, inscripţionată cu numele lui
BALANUS, sau cea descoperită pe teritoriul Transilvaniei, nu au fost purtate de
persoane de sex feminin. Despre celelalte putem spune că inscripţia nu conţine un nume
aparţinând genului feminin. De regulă, astfel de inele se puteau purta pe degetul mic sau
pe prima jumătate a degetului, aşa cum o demonstrează inelele reprezentate pe unele
statui167.
În ceea ce priveşte inscripţiile prezente pe astfel de bijuterii, acestea fie
reprezintă nume, întregi sau abreviate, fraze întregi singure sau fraze abreviate, aşa cum
se observă şi din tabelul de mai jos. Toate sunt inscripţionate cu litere latine.
În privinţa numelor gravate, remarcăm că majoritatea acestora sunt romane, doar
în două cazuri se pare că avem un nume de origine greco-orientală – Balanus şi Ittacus.
Majoritatea numelor romane sunt sub forma tria nomina abreviate, în secolul al III-lea
apar şi nume simple cum ar fi VAL(erius) la Potaissa, sau CAESARIUS
la Drobeta.
Interesant este faptul că nu avem nume feminine, toate numele sunt mai mult ca
sigur masculine, iar cei mai mulţi proprietari se pare că au avut legătură cu armata
(Fig. 1).
NR.
CAT.
1.
NUME
CATEGORIE
MATERIAL
MANDON
inel
2.
MNU
inel cu gemă
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
AQV( I)LAS
Decor în formă de pelta
DR VOZ ZOV
ITTA/CUS
VT( ere) F( elix) VAL( erii)
AL/ ATI/ VIVA
VI(v)A/ ETO
VTERE FELIX CAESARI
VER( U) S
DECURI(i)
BALANUS
N
L(ucius) Ael(ius)
ANT/PAVL/P.P
inel cu gemă
inel
inel
inel
inel
inel
inel
inel
inel
inel
inel
inel
inel
inel
aur
bronz, pastă de
sticlă
argint
argint
bronz
argint
argint
argint
argint
aur
aur
aur
bronz
bronz
aur
aur
Fig. 1. Tabel cu numele prezente pe inelele sigilare analizate
164
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 16.
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 15.
166
Este vorba despre piesa cu nr. cat. 2.
167
Ergün 1997, p. 714, fig. 1.
165
DATARE
(secolele)
II-III
II-III
II-III
II-III
II-III
II-III
III
III
II-III
III
III
III
II-III
II-III
II-III
III
Ana-Cristina Hamat
99
Funcţionalitatea unor astfel de bijuterii nu poate fi pe deplin lămurită în lipsa
unor date clare asupra contextului de descoperire, singurele informaţii în acest sens le
putem extrage din studiul inscripţiei prezente pe bijuterii. Pe baza analizei asupra
inscripţiei şi a reprezentărilor de pe aceste piese am ajuns la concluzia că ele pot
îndeplini şi funcţia de sigilii personale.
Materialul din care sunt confecţionate bijuteriile din acest catalog este cel
obişnuit pentru o provincie romană, în sensul adresabilităţii pe piaţă şi al raportului
existent între materia primă, calitate şi preţ. Cele mai multe au fost probabil realizate în
ateliere provinciale, după moda şi cerinţele pieţei locale. Astfel, din punct de vedere al
materialului, putem vorbi de aur, argint, bronz, pietre preţioase şi semipreţioase, dar şi
de sticlă168. Importanţa deosebită pe care o au bijuteriile sigilare este confirmată şi de
materialul preţios din care majoritatea sunt lucrate. Cele mai multe au fost realizate în
tipare, fiind piese mai deosebite, care prezintă detalii ce puteau fi obţinute doar prin
această tehnică.
O bună parte dintre inelele discutate se încadrează în secolele II-III. Doar 5 piese
au fost datate mai restrâns, în secolul al III-lea169, iar una a fost încadrată în secolul al
II-lea170. Toate obiectele tratate se află în muzee din ţară şi din străinătate.
În concluzie, inelele reflectă un moment din viaţa cotidiană, cum ar fi numirea
într-o nouă funcţie, o tranzacţie comercială sau o scrisoare importantă şi pot fi
considerate relevante pentru imaginea personală în antichitate.
ANEXĂ
Catalog171
1. Inel; (Pl. I/1); Romula, necropolă, aur; 1,9 × 1,3 cm, 7 g; exemplar întreg; în tipar, gravare;
traforare; inelul a fost turnat în tipar sub forma unei verigi continuate cu o placă, decorată apoi
prin traforare; pe verigă poartă gravată pe două rânduri inscripţia MANDON172, încadrată de doi
delfini care ţin probabil o frunză de palmier în cioc; sec. III p.Chr.;
Bibliografie: Bondoc 2013a, p. 480;
MO173, nr. inv. I 8380/4759.
2. Inel cu gemă; (Pl. I/2); necunoscut; bronz, pastă de sticlă roşie; 1,4 × 1,2 cm; exemplar
întreg; NM, tăiere, gravare; gema este ovală, montată într-un inel roman de bronz şi are incizată
reprezentarea Victoriei în picioare spre dreapta, ţinând o coroană în mâna stângă ridicată, iar în
câmpul drept prezintă inscripţia MNU.; sec. II-III p.Chr.;
Bibliografie: Gramatopol 2011, p. 137, nr. cat. 321, pl. 12;
Colecţia Cabinetului Numismatic al Academiei, nr. inv. 557.
168
Hamat 2010, p. 225.
Nr. cat. 1, 7, 10-12.
170
Piesa cu nr. cat. 16.
171
Fiecare obiect din catalog are notate, în ordine, următoarele informaţii: Nr. catalog; Felul:
gemă/inel; Planşa; Loc de descoperire; Material, la inelele cu gemă mai întâi a fost notat inelul şi după
aceea materialul gemei; Dimensiuni; Starea de conservare; Tehnica, tratată în acelaşi mod ca şi
materialul; Descrierea; Analogii; Datare; Bibliografie; Loc de păstrare şi nr. de inventar. În cazul unor
informaţii necunoscute, a fost trecută prescurtarea NM.
172
Bondoc 2013a, p. 480.
173
Muzeul Olteniei Craiova.
169
100
Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane
3. Inel cu gemă; Ulpia Traiana; argint, NM; 1,2 × 1,3 cm, 1,43 g; NM; NM, gravare; inelul are
un intaliu pe care este gravată inscripţia AQV(I)LAS174; sec. II-III p.Chr.;
Bibliografie: Alicu, Cociş 1988, p. 241, nr. 13/1; IDR III/2, nr. 585;
Dispărut în prezent.
4. Inel; (Pl. I/3a-3b); Apulum, necropola sudică, argint; 1,8 cm; exemplar întreg; în tipar,
gravare; inelul din argint poartă pe şaton gravată o pelta175; sec. II-III p.Chr.;
Bibliografie: Bounegru et al. 2011, p. 75, nr. cat. 98;
MNUAI176, nr. inv. R. 10153.
5. Inel; Drobeta, necropolă; bronz; 2,3 cm; NM; modelare la cald, gravare; inelul masiv din
bronz are umerii mai laţi lângă şaton, aceştia îngustându-se apoi, iar pe şaton sunt gravate
literele DR VOZ (ZOV); Moesia Inferior177; sec. II-III p.Chr.;
Bibliografie: Tudor 1976, pl. III/13; Bălăceanu 1999, p. 120, nr. cat. 11;
MNIR178, nr. inv. 20984/773.
6. Inel; (Pl. I/4a-4b); Slăveni, baracă, argint; 2,8 × 3 cm, 18,70 g; exemplar fragmentar; în tipar,
gravare; inelul din argint rupt în două, cu umeri demarcaţi, pe şaton poartă gravată pe două
rânduri inscripţia ITTA/CUS179; Bologa180, Potaissa181; sec. II-III p.Chr.;
Bibliografie: Tudor 1970, p. 319, fig. 3/6; IDR II, nr. 548; Petolescu 2005, p. 87, nr. cat. 134;
MO, nr. inv. I 51 607.
7. Inel; (Pl. I/5); Potaissa, terme – pe fundul canalului deversor I; argint; 2,5 × 1,9 cm, interior
1,9 × 1,4 cm; exemplar întreg; în tipar, gravare; inel de argint, pe şatonul oval, demarcat de
verigă, poartă gravată inscripţia VT(ere) F(elix) VAL (erii); sec. III p.Chr.;
Bibliografie: Bărbulescu 2012, p. 249, nr. cat. 54, fig. 133;
MIT182, nr. inv. 17043.
8. Inel; (Pl. I/6); Potaissa, terme – canalul deversor I; argint; 2,5 × 2 cm, interior 2 × 1,5 cm;
exemplar întreg; în tipar, traforare, gravare; inel cheie din argint, spre şaton veriga se lăţeşte
formând un decor ajurat cu motive în formă de pelta, cheia este din fier şi destul de prost
conservată; pe şaton este incizată inscripţia AL/ATI/VIVA; sec. II-III p.Chr.;
Bibliografie: Bărbulescu 2012, p. 249, nr. cat. 55, fig. 134;
MIT, nr. inv. 16320.
9. Inel; (Pl. I/7a-7c); Potaissa, terme – canalul deversor I; argint; 2,5 × 2,5 cm, interior 2,1 × 1,9
cm; exemplar întreg; modelare la cald, gravare; inel de argint cu două şatoane opuse şi verigă
octogonală, pe şatonul de aur este incizat VIA sau VIX, iar pe cel de argint ETO; sec. II-III
p.Chr.;
Bibliografie: Bărbulescu 2012, p. 251, nr. cat. 56, fig. 135-137;
MIT, nr. inv. 17044.
Inscripţia a fost citită A (ieth) G (adol) U (e) L (eolam) A (donai) de Nicolae Gudea şi Ioan
Ghiurco. Gudea, Ghiurco 2002, p. 174.
175
Bounegru et al. 2011, p. 75, nr. cat. 98.
176
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.
177
Ruseva-Slokoska 1991, nr. cat. 221-222.
178
Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti.
179
Dumitru Tudor citea ITTACUS, Ioan I. Russu propunea ATTICUS, iar Constantin Petolescu
optează pentru prima variantă, fapt pentru care în acest catalog l-am trecut sub forma ITTACUS.
180
Horedt 1978, p. 214, 217, Abb. 7/1.
181
Vlasa 1976, p. 216-218, fig. 1a-b.
182
Muzeul de Istorie Turda.
174
Ana-Cristina Hamat
101
10. Inel; (Pl. I/8); Dierna – Orşova, mormânt de copil; aur; 1,2 × 1,3 cm, 1,43 g; exemplar
întreg; în tipar; piesa este confecţionată din bară de aur, lată, realizată prin batere, inelul fiind
poligonal cu margine festonată şi decorat cu o inscripţie gravată lapidar, cu câte o literă pe
fiecare faţă VTERE FELIX CAESARI183; Gallia la Nissan les Ensérune şi Arles184; sec. III
p.Chr.;
Bibliografie: Florescu, Miclea 1979, p. 38, nr. cat. 70;
KMW185, nr. inv. VII b 60.
11. Inel; (Pl. I/12); Ciucea; aur; 2,1 cm; exemplar întreg; în tipar, gravare; inelul de aur este
uşor convex ca formă, cu şaton pătrat pe care este incizat numele VER(u) S; sec. III p.Chr.;
Bibliografie: Töth 1979, p. 160, 162, nr. cat. 7, Abb. 3/7; Petolescu, 2005, p. 227, nr. cat 576;
MNM186, nr. inv 441891.
12. Inel; (Pl. I/9); Napoca; aur; 1,7 cm; exemplar întreg; în tipar, gravare; inel de aur cu veriga
multifaţetată pe care se află o placă decorată sub forma a doi lei care beau dintr-un crater, iar
sub imagine este incizată inscripţia DECURI; Trier187, Augusta Raurica188, în Raetia la AbusinaEining189, Britannia190 sau Moesia191; sec. III p.Chr.;
Bibliografie: Töth 1979, p. 160, 162, 164, nr. cat. 8, Abb. 3/8; Petolescu 2005, p. 227, nr. cat.
575;
MNM, nr inv. 51939.
13. Inel; Porolissum, groapă rituală în apropiere de templul zeului Bel; bronz; NM; NM; NM;
inelul poartă inscripţia BALANUS; sec. II-III p.Chr.;
Bibliografie: Petolescu 2005, p. 275, nr. cat. 728;
NM.
14. Inel; (Pl. I/10); Apulum, Praetorium Consularis; bronz; 2,1 cm; exemplar întreg; în tipar;
inel simplu lucrat din bară de bronz rectangulară în secţiune, pe şaton avea o inscripţie incizată
din care se mai distinge doar litera N; sec. II-III p.Chr.;
Bibliografie: Bounegru et al. 2011, p. 81, nr. cat. 121;
MNUAI, nr. inv. R. 3199.
15. Inel; (Pl. I/11); Oltenia, aur; 1,7 × 1,4 cm, 5,9 g; exemplar întreg; în tipar, gravare; inelul cu
verigă uşor elipsoidală, are pe şaton inscripţia L(ucius) AEL(ius)192; sec. II-III p.Chr.;
Bibliografie: Bondoc 2013b, p. 483;
MO, nr. inv. I 8379.
16. Inel; (Pl. I/13); Transilvania, aur; 1,7 × 1,2 cm; exemplar întreg; în tipar, gravare; inelul cu
verigă uşor elipsoidală are pe şaton inscripţia gravată în oglindă ANT/PAVI/P.P; sec. II p.Chr.;
Bibliografie: Töth 1979, p. 158, nr. cat. 2, Abb. 1/2;
MNM, nr. inv. 62.417.20.
Florescu şi Micle au întregit inscripţia în Ute geseri. Florescu, Miclea 1979, 38, nr. cat. 70.
Guiraud 1989, p. 182.
185
Kunsthistorisches Museum, Wien.
186
Magyar Nemzeti Múzeum, Budapest.
187
Yeroulanou 2010, p. 260; Spier 2012, p. 38.
188
Riha 1990, p. 38.
189
Wamser 2000, p. 424, nr. cat. 218c.
190
Marshall 1907, p. 187, nr. 1184.
191
Spier 2012, fig. 1.2.
192
Bondoc 2013b, p. 483.
183
184
102
Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane
Bibliografie
Plinius, Naturalis
Historia
Alexandrescu 2007
Alicu 1994
Alicu, Cociş 1988
Băeştean 2009
Bălăceanu 1999
Băluţă 1979
Bărbulescu 2012
Benea 1980
Benea 2004
Bondoc 2010
Bondoc 2013a
Bondoc 2013b
Bounegru et al. 2011
Bowman,
Thomas 2003
Covacef, CheraMărgineanu
1977
Cravinho,
Amorai-Stark 2012
Crişan et al. 1992
– Plinius, Naturalis Historia, vol. VI, trad. I. Costa, T. Dinu,
Bucureşti, 2004.
– C. Alexandrescu, Vtere Felix – O închizătoare de balteus
din colecţiile Muzeului Naţional de Antichităţi din
Bucureşti, în vol. ed. S. Nemeti, F. Fodorean, E. Nemet,
Dacia Felix, Studia Michaeli Bărbulescu oblata,
Cluj-Napoca, 2007, p. 242-249.
– D. Alicu, Small finds from Ulpia Traiana Sarmizegetusa,
Cluj-Napoca, 1994.
– D. Alicu, S. Cociş, Podoabe romane de la Ulpia Traiana, în
Apulum, XXV, 1988, p. 225-246.
– G. Băeştean, Ateliere de sticlărie în Colonia Dacica
Sarmizegetusa, în BHAUT, 11, 2009, p. 29-46.
– M. Bălăceanu, Podoabe din Oltenia romană. Inele, în
Drobeta, IX, 1999, p. 110-127.
– C. L. Băluţă, Consideraţii referitoare la răspândirea şi
producerea sticlei în Dacia Superior, în Apulum, XVII,
1979, p. 195-200.
– M. Bărbulescu, Inscripţiile din castrul legionar de la
Potaissa. The Inscriptions of the Legionary Fortress at
Potaissa, Bucureşti, 2012.
– D. Benea, Contribuţii la istoria trupelor de palmyreni din
Dacia, în Apulum, XVIII, 1980, p. 132-133.
– D. Benea, Die Römischen Perlenwekstätten aus Tibiscum.
Atelierele romane de mărgele de la Tibiscum, Timişoara,
2004.
– D. Bondoc, Cioroiul Nou. 100 Descoperiri Arheologice.
One Hundred Archaeological Discoveries, Craiova, 2010.
– D. Bondoc, Fişa 114.1. Inel, în vol. ed. R. Oanţă-Marghitu,
Aurul şi argintul antic al României, Bucureşti, 2013, p. 480.
– D. Bondoc, Fişa 116. Inel, Oltenia, în vol. ed. R. OanţăMarghitu, Aurul şi argintul antic al României, Bucureşti,
2013, p. 483.
– G. Bounegru, R. Ciobanu, R. Ota, D. Anghel, Lux, util şi
estetic la Apulum. Podoabe şi accesorii vestimentare.
Catalog de expoziţie, Alba Iulia, 2011.
– A. K. Bowman, J. D. Thomas, The Vindolanda Writing
Tablets, III, London, 2003.
– Z. Covacef, C. Chera-Mărgineanu, Geme din Muzeul de
Istorie Naţională şi Arheologie Constaţa, în Pontica, 10,
1977, p. 191-202.
– G. Cravinho, S. Amorai-Stark, Christian Gems from
Portugal in Context, în vol. ed. C. Entwistle, N. Adams,
Gems of Heaven: Recent Research on Engraved Gemstones
in Late Antiquity c. AD 200-600, London, 2011.
– I. H. Crişan, M. Bărbulescu, E. Chirilă, V. Vasiliev,
Ana-Cristina Hamat
103
Daňová 2012
–
Daňová, Soják 2012
–
Ergün 1997
–
Facsády 2009
–
Facsády, Verebes
2009
–
Florescu, Miclea 1979 –
Gramatopol 2011
–
Gudea 1989
–
Gudea, Ghiurco 2002
–
Guiraud 1989
–
Hamat 2009
–
Hamat 2010
–
Hamat 2014
–
Henig 1969
–
Horedt 1978
–
Humer 2009
–
Isac, Gaiu 2006
–
Johns 1996
–
Johns, Bland 1994
–
Kolník 2001
–
I. Winkler, Repertoriul arheologic al judeţului Cluj,
BiblMN, V, Cluj-Napoca, 1992.
M. Daňová, Rímsky zlatý šperk v Panónii Superior.
Nepublikovaná dizertačná práca, Trnava, 2012.
M. Daňová, M. Soják, Prsteň s nápisom Utere Felix z
Liptova, în Zborník SNM, 22, 2012, p. 189-192.
N. Ergün, Der Ring als Statussymbol, în KölnerJahrb, 32,
1997, p. 713-725.
A. R. Facsády, Aquincumi ékszerek. Jewellery in Aquincum,
Budapest, 2009.
A. R. Facsády, A. Verebes, Analysis of Roman Bronze
Finger Rings from Aquincum, în MMP, 24, 2009,
p. 993-998.
R. Florescu, I. Miclea, Tezaure transilvane la
Kunsthistorsches Museum din Viena, Bucureşti, 1979.
M. Gramatopol, Geme şi camee din colecţia Cabinetului
Nmismatic al Academiei Române, Braşov, 2011.
N. Gudea, Un complex arheologic daco-roman la graniţa
de nord a Imperiului Roman, vol. I, în ActaMP, XIII, 1989,
p. 17-1178.
N. Gudea, I. Ghiurco, Din istoria creştinismului la români.
Mărturii arheologice, Cluj-Napoca, 2002.
H. Guiraud, Bagues et anneaux a l’ epoque romaine en
Gaule, în Gallia, 46, 1989, p. 173-211.
A. C. Hamat, Podoabe din sticlă în Dacia Romană. Cu
privire specială asupra pietrelor de inel din sticlă, în
BHAUT, 11, 2009, p. 47-64.
A. C. Hamat, Gemele din Dacia Romană între modă,
economie şi religie, în BHAUT, 12, 2010, p. 223-250.
A. C. Hamat, Bijuterii cu inscripţie din provincia romană
Dacia. I. Pietre gravate, în BHAUT, 14, 2014, p. 113-129.
M. Henig, The Gemstones from the Main Drain, în vol. ed.
B. Cunliffe, Roman Bath, Oxford, 1969, p. 71-88.
K. Horedt, Die Städtischen Siedlung Siebenbürgens in
Spätrömischer Zeit, în Sargetia, XIV, 1978, p. 203-217.
F. Humer, Von Kaisern und Bürgern. Antike Kostbarkeiten
aus Carnuntm. Austellungskatalog, Wien, 2009.
A. Isac, C. Gaiu, Roman Jewellery from Ilişua. A
Typological Study (I), în vol. ed. C. Gaiu, C. Găzdac, Fontes
Historiae Daco-Romanae. Studia in honorem magistri
Demetri Protase, Bistriţa – Cluj-Napoca, 2006, p. 415-431.
C. Johns, The Jewellery in Roman Britain. Celtic and
classical traditions, London, 1996.
C. Johns, R. Bland, The Hoxne Late Roman Treasure, în
Britannia, 25, 1994, p. 165-173.
T. Kolník, Kontakty raného kresťanstva s územiami strednej
Európy vo svelte archeologických a historických prameňov,
în SASM, 3-4, Bratislava, 2001, p. 51-92.
104
Lungu et al. 2012
MacGregor 1976
Marshall 1907
Marshman 2015
Matei 1980
Meyer 2004
Muşeţeanu,
Elefterescu 1976
Neumann 1967
Pantazi 1998
Peleg 2003
Petculescu 1991
Petculescu et al. 2004
Petolescu 2005
Popović 2001
Popović, Donevski
1999
Popović, Popović
2002
Radman-Livaja 2008
Redžić 2008
Riha 1990
Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane
– V. Lungu, Z. Covacef, C. Chera, Bijuterii antice din aur din
colecţiile Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie
Constanţa, Constanţa, 2012.
– A. MacGregor, Finds from a Roman Sewer System and an
Adjacent Building in Church Street, în The Archaeology of
York: The Small Finds, 17, 1, 1976, p. 1-31.
– F. H. Marshall, Catalogue of the Jewellery, Greek, Etruscan
and Roman in the Departaments of Antiquities, British
Museum, London, 1907.
– I. J. Marshman, Making Your Mark in Britannia. An
Investigation into the use of Signet Rings and Intaglios in
Roman Britain, Leicester, 2015, ms.
– A. Matei, Clădirile situate pe tereasele de la nord de castrul
de pe Pomet, în E. Chirilă, N. Gudea, V. Lucăcel, A. Matei,
Raport preliminar asupra cercetărilor arheologice de la
Moigrad din anii 1977-1989, în ActaMP, IV, 1980,
p. 90-97.
– E. A. Meyer, Legitimacy and Law in the Roman World:
Tabulae in Roman Belief and Practices, Cambridge, 2004.
– C. Muşeţeanu, D. Elefterescu, Notă asupra unor geme de la
Durostorum, în Pontica, 9, 1976, p. 199-200.
– A. Neumann, Die Skulpturen des Stadtgebietes von
Vindobona. Corpus Signorum Imperii Romanii. Corpus der
Skulpturen der römischen Welt. Österreich I, 1, Wien, 1967.
– A. Pantazi, Aspecte ale glipticii în Dacia romană, în
Ziridava, XXI, 1998, p. 43- 51.
– O. Peleg, Roman Intaglio Gemstones from Aelia Capitolina,
în PEQ, 35, 2003, p. 54-69.
– L. Petculescu, VTERE FELIX and OPTIME CON (SERVA)
Mounts from Dacia, în vol. ed. V. A. Maxfield,
M. J. Dobson, Roman Frontier Studies 1989, Exeter, 1991,
p. 392-396.
– L. Petculescu, M. Simion, D. Alicu, V. Rădeanu, M. Egri,
Veţel-Micia, în CCA, campania 2003, Bucureşti, 2004,
p. 403-404.
– C. C. Petolescu, Inscripţii latine din Dacia, Bucureşti, 2005.
– I. Popović, Late Roman and Early Byzantine Gold Jewelry
in National Museum in Belgrad, Belgrad, 2001.
– I. Popović, P. Donevski, Gold Jewelry from Durostorum
Burials, Svishtov, 1999.
– I. Popović, A. V. Popović, Greek Inscription on Golden
Finger Ring from National Museum in Belgrad, în Starinar
(N.S), 52, 2002, p. 157-161.
– I. Radman-Livaja, Roman Belt-fittings from Burgenae, în
JRMES, 16, 2008, p. 295-308.
– S. Redžić, Vtere Felix Belt Sets on the Territory of
Viminacium, în Starinar (N.S), 58, 2008, p. 155-162.
– E. Riha, Der Römische Schmuck aus Augst und
Ana-Cristina Hamat
105
Kaiseraugust, Augst, 1990.
Ruseva-Slokoska 1991 – L. Ruseva-Slokoska, Roman Jewellery. A Collection of the
National Archaeological Museum – Sofia, Sofia, 1991.
Simion 2005-2006
– G. Simion, Gemele din colecţia I.C.E.M. Tulcea, în Peuce
(S.N.), III-IV, 2005-2006, p. 173-182.
Spier 2012
– J. Spier, Byzantium and the West: Jewelry in the First
Millennium, London, 2012.
Tóth 1979
– E. Tóth, Römische Gold- und Silbergegenstände mit
Inschriften im Ungarischen Nationalmuseum. Goldringe, în
FolArch, 30, 1979, p. 157-184.
Tudor 1967
– D. Tudor, Pietre gravate descoperite la Romula, în Apulum,
VI, 1967, p. 209-229.
Tudor 1970
– D. Tudor, Comunicări epigrafice VI, în SCIVA, 21, 2, 1970,
p. 313-326.
Tudor 1976
D. Tudor, Obiecte de metal din Drobeta descoperite în
săpăturile lui D. C. Butculescu (1883) şi Gr. G. Tocilescu
(1896-1899), în Drobeta, II, 1976, p. 117-137.
Tudor 1978
– D. Tudor, Oltenia Romană, Bucureşti, 1978.
Ţeposu-David 1960
– L. Ţeposu-David, Gemele şi cameele din muzeul de
arheologie de la Cluj, în vol. ed. M. Macrea, Omagiu lui
Constantin Daicoviciu, Bucureşti, 1960, p. 525-534.
Ţeposu-David 1965
– L. Ţeposu-David, Colecţia de geme a Muzeului Brukenthal
din Sibiu, în StComSibiu, 12, 1965, p. 83-126.
Ţeposu-Marinescu,
– L. Ţeposu-Marinescu, E. Lakó, Catalogul colecţiei de geme
Lako 1973
romane din Muzeul de Istorie şi Artă Zalău, Zalău, 1973.
Vass 2010
– L. Vass, Women in a Man’s World? Female Related
Artefacts from the Camps of Dacia, în Marisia, XXXIII,
2010, p. 127-152.
Vertemont 2000
– J. Vertemont, Dicţionar al mitologiilor indo-europene,
Timişoara, 2000.
Vlassa 1976
– N. Vlassa, Două noi piese paleocreştine din Transilvania, în
ActaMN, XIII, 1976, p. 215-230.
Wamser 2000
– L. Wamser, Römer Zwischen Alpen und Nordmeer, Mainz,
2000.
White et al. 1999
– S. White, J. Manley, R. Jones, J. Orna-Ornstein, C. Johns, A
Mid – Fifth Century Hoard of Roman an Pseudo-roman
Material from Patching, West Sussex, în Britannia, 30,
1999, p. 301-315.
Withmore 2013
– A. M. Whitmore, Small Finds and the Social Environment
of the Roaman Baths, Iowa, 2013, ms.
Yeroulanou 2010
– A. Yeroulanou, Important Bracelets in Early Christian and
Byzantine Art, în vol. ed. C. Entwistle, N. Adams,
„Intelligible” Beauty. Recent Research on Byzantine
Jewellery, London, 2010, p. 40-49.
106
Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane
Pl. I. 1. Inel, Romula (după Bondoc 2013a, p. 480); 2. Inel cu gemă, loc de provenienţă
necunoscut (după Gramatopol 2011, p. 137, nr. cat. 321, pl. 12); 3. Inel, Apulum (după
Bounegru et al. 2011, p. 75, nr. cat. 98); 4a. Inel, Slăveni (după Tudor 1970, p. 319, fig. 3/6);
4b. Inel, Slăveni (după http://clasate.cimec.ro/Poza.asp?tit=Inel&k=5995FBFD90D44347A5C
B2689EBADC629) (Accesat: 20.09.2016) 5. Inel, Potaissa (după Bărbulescu 2012, p. 249, nr.
cat. 54, fig. 133); 6. Inel, Potaissa (după Bărbulescu 2012, p. 249, nr. cat. 55, fig. 134); 7. Inel,
Potaissa (după Bărbulescu 2012, p. 251, nr. cat. 56, fig. 135-137); 8. Inel, Dierna (după
Florescu, Miclea 1979, p. 38, nr. cat. 70); 9. Inel, Napoca (după Töth 1979, p. 160, 162, 164, nr.
cat. 8, Abb. 3/8); 10. Inel, Apulum (după Bounegru et al. 2011, p. 81, nr. cat. 121); 11. Inel,
Oltenia (după Bondoc 2013b, p. 483); 12. Inel, Ciucea (după Töth 1979, p. 160, 162, nr. cat. 7,
Abb. 3/7); 13. Inel, Transilvania (după Töth 1979, p. 158, nr. cat. 2, Abb. 1/2)
Ana-Cristina Hamat
107
1
2
Pl. II. Inele sigilare. 1. Context de descoperire; 2. Loc de descoperire
108
Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane
Signet Rings Discovered on the Territory of Roman Dacia
Abstract
The engraved jewelry are some of the most interesting roman discoveries and
among these we have the signet rings. The great importance of these jewelry and
especially the one of the signet rings, is the personal connection which they have with
the wearer and therefore they can provide us whith information on a personal level
about the latter. Mostly, the inscriptions contain an abbreviated form or the full name of
the owner, along with an important sentence, or an established formula. Alongside with
the inscription, we can find a representation that complements the latter and was chosen
by the owner based on certain considerations relating to his personal sphere. The
inscription can be engraved on either a gem or directly on to the ring. From the 16
artefacts included in this catalog, we have only two rings with gemstone, and the most
of them are made from precious materials such as gold and silver. All the engraved
names are masculine (Fig. 1) and the rings have been found both in the military and in
the civilian enviroment, in funerary contexts or in contexts related to everyday life. The
jewelry come from roman settlements and forts like Porolissum, Potaissa, Napoca,
Apulum, Ulpia Traiana, Dierna, Drobeta, Slăveni, Romula and Ciucea and they are
currently in the collections of several museums from Romania and abroad (Pl. I-II). For
the most of artefacts the context information are missing.
List of Illustrations
Fig. 1. Table with the names present on the analyzed signet rings
Pl. I. 1. Ring, Romula (after Bondoc 2013a, p. 480); 2. Ring with gemstone, origin
unknown (after Gramatopol 1977, p. 137, nr. cat. 321, pl. XV); 3. Ring, Apulum (after
Bounegru et al. 2011, p. 75, nr. cat. 98); 4a. Ring, Slăveni (after Tudor 1970, p. 319, fig.
3/6); 4b. Ring, Slăveni (after http://clasate.cimec.ro/Poza.asp?tit=Inel&k=5995FBFD
90D44347A5CB2689EBADC629) (Accessed: 20.09.2016); 5. Ring, Potaissa (after
Bărbulescu 2012, p. 249, nr. cat. 54, fig. 133); 6. Ring, Potaissa (after Bărbulescu 2012,
p. 249, nr. cat. 55, fig. 134); 7. Ring, Potaissa (after Bărbulescu 2012, p. 251, nr. cat. 56,
fig. 135-137); 8. Ring, Dierna (after Florescu, Miclea 1979, p. 38, nr. cat. 70); 9. Ring,
Napoca (after Töth 1979, p. 160, 162, 164, nr. cat. 8, Abb. 3/8); 10. Ring, Apulum (after
Bounegru et al. 2011, p. 81, nr. cat. 121); 11. Ring, Oltenia (after Bondoc 2013b, p.
483); 12. Ring, Ciucea (after Töth 1979, p. 160, 162, nr. cat. 7, Abb. 3/7); 13. Ring,
Transylvania (after Töth 1979, p. 158, nr. cat. 2, Abb. 1/2)
Pl. II. Signet rings discovered in Roman Dacia. 1. Context of discovery; 2. Place of
discovery
LISTA ABREVIERILOR
AARMSI – Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice, Bucureşti.
ActaAC – Acta Archaeologica Carpathica, Kraków.
ActaCL – Acta Centri Lucusiensis, Timişoara.
ActaMN – Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca.
ActaMP – Acta Musei Porolissensis, Zalău.
ActaTS – Acta Terrae Septemcastrensis, Sibiu.
AIIAI – Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Iaşi, Iaşi.
AIIC – Anuarul Institutului de Istorie Cluj-Napoca, Cluj-Napoca.
Almanah cultural-ştiinţific – Almanah cultural-ştiinţific „Virtus Romana Rediviva”,
Cluj-Napoca.
AM – Arheologia Moldovei, Iaşi.
AmS-Skrifter – AmS-Skrifter, Stavanger.
Analele ASTRA – Analele Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi
Cultura Poporului Român, Sibiu.
AnB (S.N.) – Analele Banatului (Serie Nouă), Timişoara.
Apulum – Apulum. Acta Musei Apulensis, Alba Iulia.
ArchÉrt – Archaeologiai Értesítő, Budapest.
Arheovest – Arheovest, Timişoara.
ArhSom – Arhiva Someşană, Năsăud.
Arta – Arta, Bucureşti.
AS – Analele Sighet, Bucureşti.
Astra năsăudeană – Astra năsăudeană, Năsăud.
AŞD – Anuarul Şcolii Doctorale, Istorie. Civilizaţie. Cultură, Cluj-Napoca.
AT – Ars Transsilvaniae, Cluj-Napoca.
AVSL (N.F.) – Archiv des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde (Neue Folge),
Hermannstadt.
BA – Biblioteca de Arheologie, Bucureşti.
Banatica – Banatica, Reşiţa.
BAR (S) – British Archaeological Reports (International Series), Oxford.
BB – Bibliotheca Brukenthal, Sibiu.
BBRF – Buletinul Bibliotecii Române din Freiburg im Breisgau, Freiburg im Breisgau.
BC – Biblioteca şi Cercetarea, Cluj-Napoca.
BCŞS – Buletinul Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti, Alba Iulia.
BHAB – Bibliotheca Historica et Archaeologica Banatica, Timişoara.
BHAUT – Bibliotheca Historica et Archaeologica Universitatis Timisiensis, Timişoara.
BiblAM – Bibliotheca Archaeologica Moldaviae, Iaşi.
BiblI-P SA – Biblioteca Istro-Pontică, Seria Arheologie, Tulcea.
BiblM – Bibliotheca Mousaios, Brăila.
BiblMA – Bibliotheca Musei Apulensis, Alba Iulia.
BiblMM SA – Bibliotheca Musei Marisiensis, Seria Archaeologica, Târgu Mureş.
BiblMN – Bibliotheca Musei Napocensis, Cluj-Napoca.
BiblMP – Bibliotheca Musei Porolissensis, Zalău.
BiblThrac – Bibliotheca Thracologica, Bucureşti.
Blätter für Geist, Gemüth und Vaterlandskunde – Blätter für Geist, Gemüth und
Vaterlandskunde, Kronstadt.
392
Lista abrevierilor
BR – Budapest Régiségei. Budapesti Történeti Múzeum, Budapest.
Britannia – Britannia. A Journal of Romano-British and Kindred Studies, London.
BS – Bibliotheca Septemcastrensis, Sibiu.
BSNR – Buletinul Societăţii Numismatice Române, Bucureşti.
BSWC – Bulletin of Sugino Women’s College.
CA – Cercetări Arheologice, Bucureşti.
CAH – Communicationes Archaeologicae Hungariae, Budapest.
Caiete Banatica – Caiete Banatica, Reşiţa.
CCA – Cronica Cercetărilor Arheologice din România.
Cele Trei Crişuri – Cele Trei Crişuri, Oradea.
CN – Cercetări Numismatice, Bucureşti.
Crisia – Crisia, Oradea.
CŞ – Comunicări Ştiinţifice, Mediaş.
Cultura Creştină – Cultura Creştină, Blaj.
Dacia (N.S.) – Revue d’Achéologie et d’Histoire Ancienne (Nouvelle Série), Bucureşti.
Danubius – Danubius, Galaţi.
Din activitatea muzeelor noastre – Din activitatea muzeelor noastre, Cluj.
DissPann – Dissertationes Pannonicae, Budapest.
DIR – Documente privind Istoria României, Bucureşti.
DJA – Danish Journal of Archaeology.
DOCHLA – Dumbarton Oaks Colloquium on the History of Landscape Architecture,
Washington, D.C.
Dolgozatok – Dolgozatok. Az Erdélyi Nemzeti Múzeum Érem- és Régiségtárából,
Kolozsvár.
Drobeta – Drobeta, Drobeta Turnu-Severin.
EDR – Ephemeris Dacoromana-Annuario della scuola Romena di Roma, Roma.
EphNap – Ephemeris Napocensis, Cluj-Napoca.
ETF – Erdélyi Tudományos Füzetek, Cluj-Kolozsvár.
FI – File de Istorie, Bistriţa.
FolArch – Folia Archaeologica. Magyar Történeti Múzeum, Budapest.
Gallia – Gallia. Fouilles et Monuments Archéologiques en France Métropolitaine,
Paris.
Geogr Rev – Geographical Review. The Journal of the American Geographical Society,
New York.
G&R – Greece & Rome, Cambridge.
Historica – Historica, Craiova.
IA – Internationale Archäologie, Leipzig.
IDR – Inscripţiile Daciei Romane, Bucureşti.
IEC – Interferenţe Etnice şi Culturale, Cluj-Napoca.
ILD – Inscripţii Latine din Dacia, Bucureşti.
Illustrierte Zeitung – Illustrierte Zeitung, Leipzig.
Istros – Istros. Buletinul Muzeului Brăilei, Brăila.
Învăţătorul – Învăţătorul, Cluj.
JAHA – Journal of Ancient History and Archaeology, Cluj-Napoca.
JCA – Journal of Conflict Archaeology.
JCC – Jahrbuch der Central-Commission, Wien.
JFO – Journal of Fasti Online, Associazione Internazionale di Archeologia Classica,
Roma.
Lista abrevierilor
393
JRS – The Journal of Roman Studies, Cambridge.
JRMES – Journal of Roman Military Equipment Studies.
KölnerJahrb – Kölner Jahrbuch für Vor- und Frühgeschichte, Cologne.
KVSL – Korrespondenzblatt des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde,
Hermannstadt.
Luptătorul Bănăţean – Luptătorul Bănăţean, Timişoara.
MAGW – Mitteilungen der Anthropologischen Gesellschaft in Wien, Wien.
Marisia – Marisia, Târgu Mureş.
MatTermKözl – Matematikai és Természettudományi Közlemények, Budapest.
MCA – Materiale şi Cercetări Arheologice, Bucureşti.
MemAntiq – Memoria Antiquitatis, Piatra-Neamţ.
MFMÉ StudArch – A Móra Ferenc Múzeum Évkönyve. Studia Archaeologica,
Szeged.
MMP – Materials and Manufacturing Processes, London.
PA – Patrimonium Apulense, Alba-Iulia.
Patria – Patria, Cluj.
PB – Patrimonium Banaticum, Timişoara.
PBF – Prähistorische Bronzefunde, München.
PEQ – Palestine Exploration Quaterly, London.
Peuce (S.N.) – Peuce (Serie Nouă), Tulcea.
Pisanii Sângeorzene – Pisanii Sângeorzene, Sângeorz-Băi, Jucu.
Pontica – Pontica, Constanţa.
Pril. Inst. Arheol. Zagrebu – Prilozi Instituta za arheologiju Zagrebu, Zagreb.
ProblMuz – Probleme de Muzeografie, Cluj.
Protestantische Jahrbücher für Öesterreich – Protestantische Jahrbücher für
Öesterreich, Pest.
PZ – Praehistorische Zeitschrift, Berlin.
RA – Revista Arhivelor, Bucureşti.
RB – Revista Bistriţei, Bistriţa.
RCAN – Revista de Cercetări Arheologice şi Numismatice, Bucureşti.
ReDIVA – Revista Doctoranzilor în Istorie Veche şi Arheologie, Cluj-Napoca.
RÉL – Revue des Études Latines, Paris.
RevMuz – Revista Muzeelor, Bucureşti.
Revista Familia – Revista Familia, Oradea.
RI – Revista Istorică, Bucureşti.
RIR – Revista Istorică Română, Bucureşti.
Românul – Românul, Timişoara.
RRH – Revue Roumaine d’Histoire, Bucureşti.
Sargetia (S.N.) – Sargetia. Acta Musei Devensis (Serie Nouă), Deva.
SASM – Studia Archaeologica Slovaca Mediaevalia, Bratislava.
SCB – Studii şi Cercetări de Bibliologie, Bucureşti.
Schul- und Kirchenbote – Schul- und Kirchenbote, Kronstadt.
SCIV(A) – Studii şi Cercetări de Istorie Veche (şi Arheologie), Bucureşti.
SCN – Studii şi Cercetări de Numismatică, Bucureşti.
SCŞ ŞS – Studii şi Cercetări Ştiinţifice Ştiinţe Sociale, Cluj.
SHD – Speculum Historiae Debreceniense, Debrecen.
SIB – Studii de Istorie a Banatului, Timişoara.
Siebenbürger Quartalschrift – Siebenbürger Quartalschrift, Hermannstadt.
394
Lista abrevierilor
Siebenbürger Wochenblatt – Siebenbürger Wochenblatt, Kronstadt.
Siebenbürgischen Volksfreund – Siebenbürgischen Volksfreund, Ein Wochenblatt für
Stadt und Land, Hermannstadt.
SMIM – Studii şi Materiale de Istorie Medie, Bucureşti.
SMO – Studii şi Materiale de Onomastică, Bucureşti.
Societatea de mâine – Societatea de mâine, Cluj.
Starinar (N.S.) – Starinar, Organ Srpskog Arheološkog Drustva (Nouvelle Série),
Beograd.
StComCS – Studii şi Comunicări Caransebeş, Caransebeş.
StComSibiu – Studii şi Comunicări Sibiu, Sibiu.
StComSM– Studii şi Comunicări Satu Mare, Satu Mare.
Studia UBB – Historia – Studia Universitatis „Babeş-Bolyai“. Seria Historia, ClujNapoca.
SympThrac – Symposia Thracologica, Bucureşti.
TD – Thraco-Dacica, Bucureşti.
Telegraful Român – Telegraful Român, Sibiu.
The Archaeology of York: The Small Finds – The Archaeology of York: The Small
Finds, York.
Tibiscum (S.N.) – Tibiscum. Studii şi Comunicări de Etnografie şi Istorie (Serie Nouă),
Caransebeş.
Tibiscus – Tibiscus, Timişoara.
Transilvania (S.N.) – Transilvania (Serie Nouă), Sibiu.
Transilvania. Beiblatt des Siebenbürger Boten (N.F.) – Transilvania. Beiblatt des
Siebenbürger Boten (Neue Folge), Wochenschrift für Siebenbürgische Landeskunde,
Literatur und Landeskultur, Hermannstadt.
Transilvania. Beiblatt zum Siebenbürger Boten – Transilvania. Beiblatt zum
Siebenbürger Boten, Hermannstadt.
Tyragetia (S.N.) – Tyragetia (Serie Nouă), Chişinău.
Turul – Turul. A Magyar Heraldikai és Genealogiai Társaság Közlönye, Budapest.
Ţara Noastră – Ţara Noastră, Cluj.
Universul – Universul, Bucureşti.
Voinţa Banatului – Voinţa Banatului, Timişoara.
Zborník SNM – Zborník Slovenského Národného Múzea, Bratislava.
Ziridava – Ziridava. Studia Archaeologica, Arad.
Baia de Criş
łebea Brad
Aurel Vlaicu
Deva
Orăştie
Sarmizegetusa